Gorjenii, optimişti după primul punct: “Nu e o «nebunie» să ne salvăm”

249

Moralul este ridicat la Pandurii după primul joc oficial din 2017. Chiar dacă nu au rupt gura târgului, elevii lui Flavius Stoican au reuşit să obţină o remiză cu CSM Poli Iaşi, şi asta în condiţiile în care trupa gorjeană nu s-a putut baza pe câteva piese grele. Mai mult, antrenorul echipei noastre spune că este firesc ca, în perioada următoare, fotbaliştii săi să evolueze din ce în ce mai bine. “Sunt convins că o să vedeţi, de la zi la zi, o creştere, pentru că eu am încredere că aceşti băieţi o să treacă peste tracul Ligii 1. Încă suferim când avem mingea, dar aceşti băieţi au posibilităţi, trebuie să aibă mai multă încredere. Dacă ei sunt atenţi cu fiecare zi care trece din viaţa lor şi cu antrenamentele, cu siguranţă vor ajunge jucători importanţi. Contează ca şi viaţă extrasportivă să fie una exact pentru fotbal. Până la urmă am reuşit doar un punct, dar este important pentru moral”. Stoican a făcut şi o declaraţie savuroasă şi spune că va sărbători într-un mod inedit, dacă Pandurii îşi va îndeplini obiectivul. “Dacă reuşim să ne salvăm de la retrogradare o să mă vedeţi cu «mustăcioară». Chiar n-am avut niciodată şi nu ştiu cum îmi va sta, o mustăcioară din aceea pufoasă”. Pe de altă parte, unul dintre titularii din primul meci, Olivian Surugiu, nu crede că ar fi o surpriză ca pandurii să rămână în prima ligă. “Este un rezultat de moral pentru echipa noastră, pentru că avem o echipă tânără, neexperimentată. Este un punct câştigat şi sperăm în continuare să avem rezultate pozitive în următoarele meciuri. Putem să ne salvăm de la retrogradare, nu mi s-ar părea o nebunie. Cred că mi s-ar părea ceva normal, pentru că avem o echipă talentată şi ar fi un obiectiv realizabil”, a spus Surugiu. Preşedintele USMO, Marin Condescu, a declarat că este mulţumit după primul meci al pandurilor şi este convins, la rândul său, că echipa va arăta din ce în ce mai bine. “Este un punct bun, este un nou început şi atunci este încurajator. Având în vedere că mai avem «forţe», jucătorii care au experienţă, mă refer la Erico, Elton, Dănăricu, Ene, avem speranţe că vom avea şi banca la fel de bună”, a declarat Condescu după joc.

Aurel Popescu, alături de echipă
Primarul interimar al municipiului Tg-Jiu, Aurel Popescu, a fost prezent la jocul care a deschis anul 2017. Acesta a precizat că Pandurii s-a comportat foarte bine, iar municipalitatea va sprijini, în limita posibilităţilor, echipa fanion a Gorjului.
Popescu s-a declarat încrezător că vara îi va prinde pe panduri în casa nouă. “Chiar m-am bucurat de ceea ce am văzut acolo, un spectacol fotbalistic dacă pot să spun aşa. A fost un meci deosebit de frumos, apreciat de cei care l-au urmărit. Am văzut că se poate, am văzut că, într-o perioadă foarte scurtă de timp, un grup de tineri a reuşit să lege şi să ofere cu adevărat un spectacol fotbalistic. Eu unul mă bucur, le urez mult succes în continuare. O să-i susţinem, cât vom avea posibilitatea să o facem şi sper ca, în luna iunie, să urmărim şi un meci demonstrativ, aici, pe Stadionul din Tg-Jiu”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here