Gorjenii din zece localități vor ieși la pensie mai repede cu doi ani

4240

A fost extinsă lista județelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizați. Din Gorj este vorba de nu mai puțin de zece localități.

„Camera Deputaților a adoptat astăzi (n.r. marți) o modificare a unui articol din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, propusă de mine, prin care este extinsă categoria persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora. Astfel, am reușit să adaug pe această listă câteva localități din Gorj, iar de această facilitate beneficiază localități precum: Brăneşti, Drăgotești, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari, Turceni. Cunoscând nevoile oamenilor din localitățile unde primari sunt Robert Filip-Rovinari, Gigel Jianu-Motru și Cristina Cilibiu-Turceni, mi-au solicitat și ei introducerea acestor orașe pe listă, considerând că este o măsură reparatorie pentru oameni. Este vorba despre localități unde au fost desfășurate activități miniere, care au asigurat și asigură locuri de muncă, dar care au și afectat sănătatea locuitorilor din zonă”, a anunțat deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu.
Camera Deputaților este for decizional.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here