Gorjenii cu credite, datori vânduţi băncilor

422

Gorjenii au restanţe enorme la bănci datorită creditelor contractate. Conform ultimelor statistici ale Băncii Naţionale a României (BNR), în septembrie aceştia figurau cu valori puţin mai mari faţă de luna precedentă, şi, totuşi, pronosticurile pentru finele anului nu sunt deloc de neglijat.

Potrivit cifrelor oficiale, în august gorjenii aveau credite în lei în valoare de 1.880,4 de milioane de lei şi în valută de 775,2 de milioane. În septembrie, situaţia nu a mai stat la fel, cifrele fiind ceva mai mari la creditele în lei şi la cele în valută, adică de 1.915,6 milioane la cele în lei şi cele în valută cumulau 790,9 milioane. De asemenea, de la o lună la alta au crescut şi restanţele, care în septembrie erau puţin peste 125 milioane de lei, iar în luna anterioară valoarea datoriilor erau de 123 milioane de lei. Ponderea cea mai mare o au creditele de consum achitate la zi care în septembrie au atins pragul de 716 milioane de lei, iar cu o lună înainte statistica arăta 680 milioane lei. Defalcat, gorjenii persoane fizice si juridice, aveau în luna septembrie contractate credite în lei şi valută care totalizau 2.705,9 milioane RON. Din acestea plăţile erau la zi pentru 2.580,5 milioane RON.
Tot în septembrie, depozitele gorjenilor în bănci se cifrau la circa 1.035 milioane de lei. Cele în moneda naţională depăşeau 831 milioane de lei, sumă din care agenţii economici aveau 43,5 milioane, iar persoanele fizice deţineau peste 770 milioane lei. Cei care au ales să strângă economii în valută au adunat în depozite circa 204 milioane de lei. Partea populaţiei depăşeşte 183 milioane, iar restul de aproape 20 milioane lei erau ai societăţilor comerciale.
Chiar dacă au renunţat să se mai împrumute la fel de mult, creditele luate cu ani în urmă i-au făcut pe mulţi gorjeni să intre în colaps economic, acumulând datorii semnificative. Din fericire, faţă de alte judeţe care au restanţe mult mai mari la instituţiile de creditare, judeţul nostru stă chiar bine, nefiind în topul judeţelor cu cele mai mari datorii către bănci.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.