Gorjeni violenți, ținuți departe de victimele lor

1029

Trei gorjeni s-au ales marți cu ordine provizorii de protecție, polițiștii interzicându-le să se mai apropie de femeile pe care le băteau. Unul dintre cazuri a fost înregistrat la Scoarța, acolo unde un individ de 47 de ani și-a luat mama la bătaie. Femeia, în vârstă de 68 de ani, fusese scoasă afară din casă, dar un vecin a sunat la 112 și a anunțat Poliția despre scandalul respectiv. Oamenii legii au intervenit prompt și l-au potolit pe scandalagiu. Împotriva acestuia a fost emis un ordin provizoriu de protecție. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare.Un alt caz a fost înregistrat la Motru, locatara unui bloc sunând la 112 pentru a anunța despre un scandal care avea loc în apartamentul unor vecini. Polițiștii sosiți la fața locului au descoperit că o tânără de 24 de ani era agresată de iubitul său, un individ de 32 de ani. Scandalul s-a produs pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii. Agresorul a fost dus la Poliție pentru a fi emis ordinul provizoriu de protecție, prin care a fost obligat să părăsească locuința. El urmează să stea la rude din oraș, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru violență domestică.Un bărbat din Bumbești Jiu s-a ales și el cu ordin de protecție după ce și-a agresat soția și fiica. Împotriva sa ordinul a fost emis direct de către judecători. Magistrații au decis ca pentru o perioadă de 4 luni individul să nu se mai apropie la mai mult de 50 de metri de victimele sale. Instanța i-a interzis ca inclusiv telefonic sau prin corespondență scrisă agresorul să poată lua legătura cu victimele sale. Polițiștii din Bumbești Jiu au fost desemnați cu urmărirea acestui caz, individul violent riscând închisoarea până la 1 an dacă nu va respecta decizia instanței.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here