Gorjeni prinși în timp ce vindeau droguri, într-o parcare din București

616

Patru bărbați din județul Gorj și unul din Constanța au fost arestați preventiv, duminică, pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii au ridicat peste 650 de grame de cannabis și 3,5 grame de hașiș de la suspecții cu vârste cuprinse între 23 și 61 de ani. Oamenii legii i-au convins să vină la locul stabilit, după ce s-ar fi dat drept ”clienți” interesați de marfa lor. Cătălin Căprăroiu, Petrică Stan, Gheorghe Spiridon, Manix Lăcătușu și Dumitru Daniel Stănoiu au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului Constanța.
”Admite propunerea formulată de către DIICOT, Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, au stabilit magistrații. Hotărârea nu a fost atacată deocamdată.
Unul dintre suspecți a mai fost în atenția anchetatorilor și în 2013, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, două de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Constanța au depistat în flagrant delict patru bărbați din județul Gorj și unul din Constanța, cu vârste cuprinse între 23 și 61 de ani, despre care existau date că urmează să plaseze droguri de risc pe piaţa ilicită din Constanţa. Acțiunea de prindere în flagrant a celor cinci persoane s-a finalizat într-o parcare din municipiul Bucureşti, asupra acestora fiind găsită cantitatea de 651,9 de grame de cannabis și 3,5 grame hașiș, drogurile fiind introduse de către aceștia în ţară din Italia. Cei în cauză au fost reținuți, iar la data de 27 noiembrie au fost prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc, pe numele acestora fiind dispusă măsura arestului preventiv”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.