Gorjeni „penali”, pe drumurile din Mehedinți

1176

Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale, după ce au comis diverse infracțiuni pe drumurile din județul Mehedinți. Unul dintre ei, în vârstă de 51 de ani, din Padeș, a plecat ziua în amiaza mare cu mașina la Baia de Aramă fără să aibă permis de conducere. Agenții rutieri l-au tras pe dreapta și i-au cerut actele, documente pe care bărbatul nu avea de unde să le prezinte, el fiind anchetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Tot ziua, dar ceva mai devreme, aproape de ora zece, un individ de 46 de ani din Motru a fost tras și el pe dreapta, agenții rutieri descoperind că acesta mirosea a alcool. Suspiciunile lor au fost apoi confirmate de aparatul etilotest, care a indicat o valoare destul de ridicată pentru ora la care se făcea controlul matinal. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a comunicat IPJ Mehedinți.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here