Gorjeni cu facturi uriașe la gaze: ,,Am de plătit peste 1700 de lei pentru un apartament de două camere, în Târgu-Jiu!”

5353

Gorjenii fac cu greu față facturilor ridicate. Sunt facturi cu costuri exorbitante în special la gaze iar beneficiarii utilităților nu mai știu ce să facă. Este cazul unui târgujian, proprietar al unui apartament cu două camere care, când a primit ultima factură, nu a știut ce să creadă. I s-a făcut o glumă sau aceasta este cruda realitate, s-a gândit gorjeanul al cărui familie are un venit lunar de de doar 3000 de lei. Nu este un caz singular, un pensionar a primit o factură de aproape 700 de lei la gaze tot pentru în apartament de două camere. Pensia sa este de aproape 2000 de lei lunar.

În ianuarie, Ministrul Economiei anunța că singura soluție pentru românii care primesc astfel de facturi este Protecția Consumatorului, cu mențiunea că într-o singură zi acest organism a primit 450 de astfel de solicitări. „Atunci când aceste facturi sunt mult mai mari și nu există nicio informație în cadrul facturii că există un mecanism de compensare, atunci trebuie să se adreseze ANPC-ului”, a spus ministrul Florin Spătaru.
„Pe de altă parte, nu putem să garantăm că fiecare din aceste facturi se încadrează în categorii de compensare. Clienții trebuie să știe că există acea linie pe factură, cu compensarea, în care este menționată o anumită sumă compensată. Pentru acea valoare – dacă este corectă sau incoretă – urmează analize ulterioare”, a precizat ministrul. El a arătat că dacă un consumator se adresează în timp util ANPC, sunt toate șansele ca până la data scadentă să primească factura corectată. „Un astfel de demers nu este pentru o persoană sau pentru două, este pentru fiecare dintre acei beneficiari ai furnizorilor de energie, în așa fel încât mă aștept ca în momentul în care noi, cu ANPC, ne vom duce către acești furnizori, ei își vor analiza programele informatice și vor face corecțiile corespunzătoare, astfel încât fiecare consumator ar trebui să primească în perioada următoare, înainte de termenul scadent, această factură corectată și să plătească factura corectată – nu prima factură, cea foarte mare, și după aceea să se plătească la factura următoare”, a explicat Florin Spătaru. El a estimat că termenul de plată pentru o factură este undeva la 20 până la 30 de zile și consideră că ar exista timpul necesar ca aceste facturi să fie corectate, iar facturile corectate să poată fi plătite de consumator. Majoritatea celor cu facturi mari s-au dus să le plătească, nu să facă sesizări. Toți așteaptă însă compensațiile promise de guvernanți.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here