Gorjencele se duc direct la Bacău după meciul din EHF

721

CSM Târgu Jiu a pierdut confruntarea europeana disputată în Sala ,,Fernando Arguelles” din Spania, acolo unde a întâlnit-o pe Costa de Sol Malaga. Gazdele s-au impus cu 30-26, într-un meci contând pentru runda a 5-a a Grupei D din EHF European League Women. Gorjencele au evoluat mult mai bine ca în partida tur, pe care o cedaseră la 10 goluri diferență. Fetele pregătite de Liviu Andrieș au avut inițiativa până spre finalul reprizei, au condus la două goluri, dar Malaga a revenit în ultimele minute din primul act, și a intrat la vestiare cu 16-13. Gorjencele au ținut aproape și în actul secund, câștigat la un singur gol de trupa adversă. Totuși, după cinci partide europene, alb-albastrele au rămas singura formație fără punct din grupe. Mirabela Coteț, Andreea Chiricuță, Florența Ilie și Ana Ciolan au dat câte patru goluri pentru oaspete. ,,Am avut un meci mult mai bun decât cel din tur. Astăzi am ținut un nivel bun în compania celor de la Malaga, dar din păcate nu am reușit să câștigăm, dar jocul de astăzi ne dă speranțe pentru ceea ce urmează”, a declarat Liviu Andrieș, după confruntare. În ultima etapă din Grupa, CSM Târgu Jiu va juca cu echipa maghiară Motherson Mosonmagyarovari KC. Meciul este programat pentru duminică, 18 februarie, de la ora 19.00.
CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva(9 intervenții), Andreea Chetraru, Elena Marica Bercu – Bianca Ștefania Chiriță, Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 1g, Andreea Mihart 3g, Mirabela Coteț 4g, Ira Zinatullina 1g, Andreea Chiricuță 4g, Laura Moldovan 3g, Ana Maria Lopătaru, Florența Ilie 4g, Iuliia Andriichuk 2g, Ana Cătălina Ciolan 4g, Sabine Klimek. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.
Până atunci, gorjencele joacă în Cupa României. Din Spania la Bacău, marți e un nou meci oficial. Formația noastră va da piept cu CSM Bacău, echipă de eșalon inferior.
,,Din punct de vedere valoric, al calității, suntem peste echipa din Bacău și mergem acolo pentru a obține calificarea în următoarea fază a Cupei României. Avem o mică temere, având în vedere oboseala, drumurile, dar nu consider că trebuie să ne facem griji pentru acest meci. Trebuie să fim atenți, concentrați, și să nu ne subestimăm adversarul. Vrem să mergem cât mai departe în această competiție și, de ce nu, să repetăm performanța din sezonul precedent”, a mai declarat Liviu Andrieș. Partida începe la ora 17.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here