Gorjencele le așteaptă motivate pe suedeze: ,,Nu murim două ore dacă dăm tot ce avem mai bun”

1289

Handbalistele CSM-ului sunt încrezătoare înaintea dublei europene cu Onnereds. Două dintre protagonistele sezonului trecut, Maria Gavrilă și Angela Pușcaș, cred că avantajul terenului propriu va cântări decisiv în Turul 3 preliminar al EHF. Centrul gorjencelor a vorbit despre presiunea primelor meciuri europene, dar și despre determinarea pe care trebuie să o aibă echipa gazdă. ,,Sunt de părere că orice este posibil. Noi ne antrenăm din greu. Într-adevăr, este o săptămână încărcată de emoții, pentru că pentru unele din colegele mele este prima prezență în Europa, însă ne antrenăm din greu și sper să reușim să transformăm emoțiile constructive într-un lucru bun, să dăm tot ce avem mai bun. Nu aș vrea să mă pronunț dacă există o favorită, dar este un atu că jucăm acasă. Bineînțeles, scutim și oboseala pe care am fi avut-o dacă ne-am fi deplasat până în Suedia. Sperăm să facem o figură bună. Avem nevoie de inspirație și de a gândi la rece finalul de joc cum, de altfel, încercăm să o facem la fiecare meci. Trebuie să fim sută la sută timp de 60 de minute, pentru că totuși sunt doar 60 de minute sâmbătă și 60 de minute duminică. Nu murim două ore dacă dăm tot ce avem mai bun”, a spus Gavrilă.
Revenită după o perioadă frustrantă, Angela Pușcaș speră să petreacă pe parchet cât mai mult timp. Evident, gorjeanca nu este sută la sută din punct de vedere fizic, dar are mare încredere în colegele sale. ,,În momentul de față, mă simt foarte bine. Din păcate, am lipsit la foarte multe meciuri sezonul acesta din cauza accidentărilor, problemelor medicale, dar eu sper că începutul acesta, după atâta timp, să fie un plus și să nu mă mai accidentez. Sperăm ca sâmbătă și duminică să fim încrezătoare și să dăm totul pe teren pentru a obține victoria. Pentru fiecare, o calificare în grupe, și chiar mai departe, este un maxim. Noi sperăm să ne ridicăm la așteptările suporterilor și la așteptările noastre. Eu cel puțin am așteptări mari și sper să fim acolo unde ne dorim și unde vizualizăm fiecare. Într-o oarecare măsură suntem favorite, pentru că jucăm la noi acasă și tot timpul echipa care joacă acasă cred că este favorită. Publicul va conta foarte mult și îi așteptăm în număr cât mai mare să ne susțină. Doar cu ei putem să avem rezultate mari!”, a declarat Pușcaș. ,,Angi” a mai spus că echipa nu va avea probleme în competițiile interne dacă se califică și în grupele EHF. ,,Fără accidentări, eu zic că o să facem față pe trei fronturi. E greu, dar nu imposibil. Și anul trecut a fost greu și anul acesta este greu, dar facem ce putem să ducem la bun sfârșit tot sezonul. Nu ne facem probleme în privința programului”, a adăugat căpitanul echipei. CSM – Onnereds se dispută pe 18 și 19 noiembrie la Târgu Jiu. Ambele meciuri încep la ora 18.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here