O sută de ani de la publicarea primului număr al ziarului Gorjeanul reprezintă, în primul rând, o sută de ani de istorie, o istorie care a fost traversată de către societatea românească și de către comunitatea din Târgu Jiu și din Gorj. În 1924, România aniversa șase ani de la momentul 1 decembrie 1918, când provinciile istorice românești s-au unit pentru totdeauna cu România. Apariția acestui ziar coincide cu anii cei mai frumoși ai perioadei interbelice, ani în care România a urmat un parcurs extraordinar, care s-a datorat unor excepționale generații de intelectuali și nu numai, care s-au implicat pentru ca, la sfârșitul anului 1918, România să își recupereze provinciile istorice. În 1924, România era regat, un regat care fusese, într-un fel sau altul, garanția marii realizări de la 1 decembrie 1918. Libertatea de exprimare este probabil pilonul principal al libertății sub orice formă a sa, iar accesul la informație și posibilitatea de a o oferi celorlalți au reprezentat, cred, principalele obiective ale apariției acestei gazete.
Gorjeanul este ziarul care surprinde și trăiește și celelalte momente importante ale evoluției României și, mă gândesc, aici, la renunțarea la tron a lui Carol al II-lea în 1925, moartea regelui Ferdinand I în 1927, urcarea pe tronul României a micului rege în 1927, Mihai I, întoarcerea regelui Carol al II-lea pe tronul României în 1930 și, desigur, cei zece ani dificili și plini de evenimente din ce în ce mai tensionate până în 1940. Dar tot Gorjeanul este cel care surprinde și un moment extraordinar pentru ceea ce înseamnă un reper în arta modernă internațională, și anume inaugurarea în toamna anului 1938 a Ansamblului Calea Eroilor, operă a celui mai important exponent al culturii române, sculptorul Constantin Brâncuși.
Ziarul Gorjeanul este martor și la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la pierderea prin ultimatum și dictat a provinciilor istorice românești, recâștigate la 1 decembrie 1918, la intrarea în război, la momentul 23 august 1944, la sprijinirea aliaților pentru a obține victoria împotriva Germaniei Naziste, la ciuntirea României și pierderea Basarabiei, Nordului Bucovinei, Cadrilaterului, la traversarea perioadei comuniste, ani în care libertatea a încetat să mai existe, cenzura a început să-și producă efectele pe toate spațiile de comunicare, inclusiv cea scrisă, în așa fel încât Gorjeanul a trăit inevitabil și acest moment foarte dificil. Au fost ani în care pușcăriile comuniste au suprimat orice fel de exprimare liberă. Sunt anii în care conducerea comunistă încearcă inclusiv demolarea Coloanei Infinitului de care s-a tras cu tractoarele, lanțurile s-au rupt și Coloana a rămas în picioare.
La jumătatea lunii decembrie a anului 1989, oamenii au strigat libertate, au murit, și comunismul a căzut după aproape cincizeci de ani de dictatură. România începea să învețe să fie liberă, un proces greu de implementat, cu care s-a obișnuit treptat. Frigul și cozile comuniste rămăseseră un reflex inevitabil din perioada comunistă. Începutul anilor ’90 este oglindit și în paginile ziarului Gorjeanul. Îmi aduc aminte de începutul restaurării Coloanei Infinitului la jumătatea anilor ’90, de reușita finalizării acestui proces greoi la sfârșitul anului 2000, de toate lucrurile cel puțin ciudate ale acelei societăți care încă bâjbâia în căutarea adevărului și a libertății, de apariția Festivalului de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, sub atenta îngrijire a domnului profesor Viorel Gârbaciu, festival care între timp a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din țară, de polemicile inevitabile ale oamenilor de cultură din județul Gorj, polemici care ne-au arătat mereu că gloria nu e niciodată suficientă pentru orașele de provincie, dar, mai cu seamă, pentru cei care vremelnic stăpânesc domnia absolută a acestui domeniu fabulos care este definit prin cuvântul „cultură”.
Ziarul Gorjeanul a reprezentat, din perspectiva mea, o punte de legătură între evenimente cu adevărat esențiale, dar și între episoade de o banalitate absolut incredibilă. Până la urmă, posibilitatea de a extrage din banalitate esențe memorabile ține, cumva, și de capacitatea noastră de a reînvăța să fim liberi. Această bucurie a libertății a fost redobândită și datorită existenței acestui ziar, care, în timp, nu a fost doar un observator fin al vieții sociale, dar și o tribună a exprimărilor culturale, atunci când, din varii motive, cele câteva reviste culturale nu au funcționat. Cred că această aniversare este un simbol al libertății totale, a unei societăți care se schimbă, așa cum e și firesc, continuu. Între timp, după 1990, România a rămas republică, statut conferit de actul de abdicare forțată a regelui Mihai. A avut, după 1990, patru președinți. Istoria ne demonstrează că lucrurile care se vor întâmpla în următorii o sută de ani nu pot fi nici măcar intuite. Rămâne ca ziare, așa cum este Gorjeanul, care au traversat, într-un fel sau altul, timpul, să rămână, să observe și să lupte pentru libertatea firească a celor care vor veni.
Andrei Novac
