Gorjeanul rănit în accidentul de la Genova a murit

441

Marian Roșca, șoferul în vârstă de 35 de ani, care se afla marți pe podul din Genova, când s-a prăbușit, a murit astăzi. Informația a fost confirmată de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe. „În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face precizarea că cetățeanul român rănit în urma prăbușirii viaductului Morandi a încetat din viață în cursul acestei zile. Decesul a fost notificat de către medici, atât familiei, cât și reprezentanților Consulatului General al României la Torino aflați la spital. Reprezentanții echipei consulare sunt în contact cu familia cetățeanului român și acordă asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și a certificatului de deces. Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente extrem de dificile”, se precizează într-un comunicat al MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here