După întâmplările din decembrie ’89, redacția ziarului, găzduită într-o frumoasă clădire de epocă din Târgu Jiu, a schimbat cu entuziasm macazul. Mai întâi, prin revenirea inspirată la genericul tradițional. Abandonând scrisul la comandă politică de la fosta gazetă, aceiași redactori au trecut la o abordare curajoasă a evenimentelor, încercând să-și construiască identitatea proprie, ca ziariști liberi. În mare parte, schimbarea s-a produs fără sincope: tumultul vieții postdecembriste și reflectarea ei fidelă în paginile ziarului au prefigurat matricea nouă a publicației gorjene.
Cam în acele momente am fost cooptat, după diverse peregrinări, în colectivul său redacțional. Fiind considerat, probabil, „învățăcel”, am fost plasat cu nădejde la rubrica agrară. Ca absolvent de filozofie, inițial, nu mi-a căzut prea bine treaba asta. Noua mea condiție de “muncitor cu sapa” în jurnalistică s-a dovedit însă a fi de bun augur pentru evoluția mea profesională. Pentru că, ceea ce se petrecea atunci în lumea satelor – descătușarea oamenilor simpli, trezirea poftei de proprietate și retrocedarea gliei strămoșești – contura substanța profundă și sensul adevărat al numitei revoluții. Cuprinsă de euforia marilor speranțe și așteptări, o lumea de tot felul venea la redacție, ținând să-și exprime public opiniile, bucuriile și păsurile. Interesul pentru presă devenise enorm.
Ca jurnal de tradiție, “Gorjeanul” își consolida întâietatea, devenind lider de piață. Ce vremuri?! Cei mai în vârstă se înghesuiau cu noaptea-n cap la chioșcuri să prindă ziarul, iar abonamentele curgeau de la sine. Cum tirajul zilnic depășise 40.000 de exemplare, “Gorjeanul” se afla efectiv pe masa fiecărei familii din satele și orașele noastre.
În aventura sa de o sută de ani, jurnalul nostru a trecut cu fruntea sus peste vremuri, devenind, nu fără temei, ziarul de suflet al gorjenilor de pretutindeni.
Ca și în viață, a avut urcușuri și coborâri, a întâmpinat greutăți, dar prin deschiderea sa spre oameni, prin simbioza permanentă cu cititorii săi, iubitori ai cuvântului scris, ziarul a fost și rămâne o coloană vie, un reper important în peisajul cultural al ținuturilor oltene. Aceasta a fost și “linia” de bază trasată cu un veac în urmă de fondatorul său, luminatul cărturar Jean Bărbulescu.
În epoca de avânt democratic din zilele noastre, marcată de libertatea de expresie și tehnologia informației, presa, sub toate formele ei, parcurge un drum nu lipsit de obstacole. Supusă ca orice afacere legilor de fier ale economiei concurențiale, mass-media trebuie să-și găsească sursele și resursele pentru supraviețuire, pentru împlinirea rosturilor sale sociale și culturale.
Condițiile sunt din ce în ce mai complexe, pentru că, internetul și rețelele de socializare – prieteni de nădejde ai omului modern – “mușcă” și ele din pâinea amară a presei vorbite sau scrise.
Este, de aceea, un merit remarcabil al editorilor de azi, al vrednicilor redactori și colaboratori care, înfruntând această menghină a timpului, reușesc să mențină nestinsă făclia vie a “Gorjanului” istoric, să ofere permanent cititorilor săi un ziar proaspăt și decent, liber și independent.
Din toată inima pentru ”GORJANUL” nostru centenar: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
Dumitru PRUNĂ, redactor șef în perioada 1996 – 2008
