Gorjeanul Anului 2023 – Prof. Univ. Dr. Cristian Dumitru Popescu

201

Titlul de „Gorjeanul Anului” pentru anul 2023 a fost acordat profesorului Cristian Dumitru Popescu, o personalitate remarcabilă în domeniul Matematicii.

Această distincție este un simbol al aprecierii și recunoașterii activității sale de excepție în promovarea imaginii județului Gorj, atât în țară, cât și în străinătate.

Cristian Dumitru Popescu este profesor universitar la Universitatea California, San Diego, și este originar din Novaci, județul Gorj. A absolvit cu brio Universitatea București și a obținut titlul de Doctor în Matematică în Statele Unite, sub îndrumarea renumitului matematician Karl Rubin.

Cariera sa include funcții academice prestigioase la universități de renume mondial, precum UC Berkeley, Texas Austin și Johns Hopkins, dar și Membru de Onoare al Institutului de Matematică „Simion Stoilov” al Academiei Române de Științe și al Societății Americane de Matematică.

Are la activ peste 50 de lucrări științifice publicate, este conducător a peste 20 de doctorate, fiind totodată premiat cu distincții academice de prestigiu, inclusiv Premiul „Simion Stoilov” al Academiei Române și titlul de Simons Fellow in Mathematics.

În 2023, profesorul Popescu a reprezentat județul nostru la cel de-al X-lea Congres Internațional al matematicienilor români și a fost invitat la Universitatea Cambridge pentru a onora memoria matematicianului John Coates.

„Cristian Dumitru Popescu este un model de excelență și dedicare pentru generațiile tinere și un ambasador al valorilor gorjene.

Prin acordarea acestui titlu, Consiliul Județean Gorj își exprimă profunda recunoștință pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul Matematicii și pentru promovarea imaginii județului nostru.

Felicitări, domnule profesor Cristian Dumitru Popescu! Suntem mândri de tot ce ați realizat și vă mulțumim pentru că ne inspirați!”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here