În urmă cu foarte mulți ani (eram copil) am luat pentru prima oară contact cu acest ziar. Tatăl meu a fost abonat al acestui ziar așa că, în fiecare zi, trebuia să aduc în casă ziarul pe care un poștaș vechi îl lăsa la poartă. Se poate spune că am crescut cu acest ziar… Dincolo de chestiile politice (obligatorii), eu căutam în ziar știri mondene, artistice. Tata avea obiceiul să colecționeze acest ziar și revista… „Cinema”. Asta i se trăgea, pesemne, de la faptul că era un filatelist împătimit, cu multe colecții adunate… Așa că, la sfârșitul fiecărui an, tata aduna toate ziarele și revistele și le lega frumos cu o sfoară, după care le depozita într-o magazie meșterită de el.
Au trecut anii, iar teancurile de ziare „Gorjeanul” se adunau cuminți în stive modice, adică, întreaga viață a orașului Târgu Jiu era îndosariată și pusă la păstrare… Ce era haios, pe vremea aceea, era că tata nu folosea niciodată ziarul „Gorjeanul” că să împacheteze te miri ce (după obiceiul vremii). Nu, dacă voia să împacheteze ceva într-un ziar folosea ziarul… „Scânteia” pe care îl cumpăra ocazional. Relația mea cu ziarul „Gorjeanul”, pe lângă faptul că a fost de durată, a fost și… interesantă. În paginile sale, prin anii ‘70 – ‘80 a început să îmi apară numele. Mai întâi în articole despre „Teatrul Popular” din Târgu Jiu, unde începusem să „mă joc”, apoi multe alte articole despre trupa de muzică în care cântam, trupa „Sideral”. Despre toate aceste succese s-a scris în „Gorjeanul”. Mama tăia pe ascuns articolele despre mine și le păstra într-un loc numai al ei. Nu dădea bine dacă tata își vedea colecția ciuntită… Apoi au fost articole despre intrarea mea la facultate (IATC), ziarul alocând spații generoase acestei povești. Apoi ziarul a scris despre spectacolele de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, unde am jucat 4 ani, apoi despre cei 13 ani plini de succese de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Ziarul „Gorjeanul” a avut gentilețea să scrie în paginile lui despre cariera mea artistică. Apoi, după ce am fost numit Director al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, participând la înființarea lui, „Gorjeanul”, din nou, a marcat în paginile sale toate aceste realizări. Până la un punct. Din senin, chiar era senin!, ziarul acesta atât de drag inimii mele, a început să mă facă praf și pulbere de-a lungul a nu mai puțin de… 2 ani! Târziu am aflat că și publicitatea negativă se… plătește. Nu am răspuns niciodată acestor terfeliri. Nici nu puteam, de altfel, în calitatea mea de fost… abonat al acestui ziar. Acuma, „Gorjeanul” nu mă mai bagă în seamă… nici măcar negativ.
Ei, cam așa arată legătura mea cu Ziarul aflat acum în prag de sărbătoare. Ceea ce am vrut să spun, este că relația mea cu „Gorjeanul” durează, sub toate formele, de o… Viață.
Pentru cei care au înființat acest ziar, dar și pentru cei care au dat viață redacției în toți acești ani, vreau să vă spun că mă înclin! Celor de azi le doresc să facă performanță și să lupte, mereu, doar pentru oameni… Adică, pentru adevăr!
Marian NEGRESCU
