Gorjeancă tâlhărită sub ameninţarea cuţitului, în propria casă

285

O femeie în vârstă de 45 de ani, din comuna Bolboşi, a trecut prin clipe groaznice după ce un tânăr de 25 de ani, din Mătăsari, a intrat peste ea în casă, a ameninţat-o cu un cuţit şi i-a smuls un lănţişor de aur de la gât. La două zile de la comiterea faptei, tânărul de 25 de ani a fost identificat şi reţinut de poliţişti; în prezent, el se află în arestul IPJ Gorj, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, împreună cu poliţiştii Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Mătăsari, au identificat şi reţinut zilele trecute un tânăr suspectat că a deposedat o femeie de 45 ani de un lănţişor din aur, pe care i l-a smuls de la gât. Cazul a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce femeia a sunat la 112 şi a reclamat faptul că a fost tâlhărită în propria locuinţă de o persoană necunoscută. „În dimineaţa zilei de 14.08.2013, orele 09:22, poliţiştii Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de C.C., de 45 ani, din comuna Bolboşi, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a pătruns în locuinţa sa unde, sub ameninţarea unui cuţit, i-a smuls un lănţişor de aur de la gât. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, la data de 16 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat un suspect al infracţiunii de tâlhărie, U.I.D., de 25 ani, din comuna Mătăsari. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Motru pentru audieri”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ulterior, poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cursul zilei de 17 iulie 2013, tânărul de 25 ani a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie Parchetului şi Judecătoriei Motru, ocazie cu care a fost dispusă arestarea acestuia pe o perioadă de 10 zile.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here