– Bunã, Ștefania! Îți mulțumesc pentru bunãvoința de a accepta acest interviu. Doresc sã-ți mãrturisesc faptul cã am fost emoționat și fascinat atunci când te-am întâlnit pentru prima datã. Auzindu-ți povestea, am fost, în același timp, trist, pentru cã încã o datã, strãinãtatea rãpește valorile acestei țãri. Te-aș ruga sã spui pentru motreni câteva lucruri despre tine și despre povestea ta. Cum ai ajuns aici și cum ți-a schimbat America viața? Ce a însemnat pentru tine despãrțirea de orașul natal? Cum te-ai acomodat cu o lume total diferitã?
În primul rând îți mulțumesc mult pentru acest interviu și îmi pare foarte bine sã te aud dupã atâția ani! Vreau sã îți spun de la început cã nu a fost alegerea mea sã vin în America, ci a pãrinților mei. Acum aproape 8 ani au câștigat loteria vizelor și au sacrificat multe ca sã poatã sã ne aducã aici. Aveam doar 13 ani și mi-a fost foarte greu la început, dar pot sã spun cã îmi aduc aminte de tot perfect, și îmi consider copilãria ca cea mai frumoasã perioadã a vieții mele de pânã acum. Mã consider norocoasã sã fi fost crescutã în România alãturi de tradițiile bogate și cultura noastrã atât de specialã. La început a fost greu la școalã din cauza limbii, și copiii erau rãutãcioși, dar m-am obișnuit repede.
– Care au fost cele mai frumoase momente petrecute în Los Angeles și Washington? Dar cele mai dificile?
Eu locuiesc cu pãrinții în Las Vegas, nu în Los Angeles, dar am fost și pe acolo. Cu toate cã am petrecut majoritatea timpului de când am venit în Las Vegas, îți spun cu toatã inima cã iubesc orașul Washington DC. Este plin de locuri frumoase de vizitat și de lume diversã. Sunt foarte multe oportunitãți de a face ceva aici mai ales pentru studenți. Mulți lucreazã la Casa Albã, la Capitol, la Department of State, sau pânã și la ambasadele diferitelor þãri. Universitatea mea este chiar în centru, și una din cele mai preferate scuze ale studenților care întârzie la cursuri este cã au trebuit sã aștepte sã treacã coloana prezidențialã pe stradã.
Cele mai dificile momente sunt acelea când mã simt singurã pentru cã nu am cu cine vorbi în românește, sau cã nu pot sã mãnânc o felie de cozonac sau o sarma de Paște, dar trec și ele când mã întorc acasã la ai mei.
– În cadrul programului “Girls Nations” din 2011, am observat cã te-ai întâlnit cu domnul președinte Barack Obama. Având în vedere faptul cã foarte puțini au șansa unei întâlniri cu președintele Obama, te-aș ruga sã îmi descrii aceastã experiențã. Cum a fost întâlnirea cu Barack Obama și ce a însemnat programul “Girls Nations” pentru tine?
A fost o experiențã de vis. Eram toate foarte emoționate bineînțeles… Obama este foarte înalt, are pielea catifelatã, miroase bine, și pare mult mult mai bãtrân ca la televizor!! Am vorbit puțin cu el și l-am întrebat despre criza financiarã. Tot în timpul programului “Girls Nation” m-am decis ca sã intru în Navy și sã urmez programul de “officer training” în facultate.
– Te-ai reîntoarce într-o zi în România? De ce America și nu România? Care este, la urma urmei, din punctul tãu de vedere, diferența principalã dintre cele douã țãri? Ce te determinã sã îți dorești sã alegi America? Care sunt însã dezavantajele acestei opțiuni? La ce trebuie sã renunți pentru a-ți realiza acest vis?
Îmi iubesc cultura și tradițiile Românești, și o sã mã consider româncã toatã viața. Sunt mândrã sã fi crescut acolo și sã mã simt legatã de locul acesta… Vreau sã vin sã vizitez mai des și sã învãț tot ce pot despre România și despre unde mã trag, dar nu cred cã m-aș întoarce sã locuiesc și sã muncesc acolo. Aici am mult mai multe oportunitãți pentru a-mi îndeplinii visele, dar în primul rând aici am familia și nu vreau sã plec departe de ei. Sincer nu îmi place întrebarea de ce America și nu România, pentru cã nu a fost alegerea mea sã vin aici, dar aici am devenit adult, și mã consider nu numai româncã, dar și americancã, mai ales acum cã o sã devin ofițer în forțele navale US Navy. Din punctul meu de vedere diferența este cã aici ai oportunitatea sã fi și sã faci ce vrei tu atâta timp cât ai pasiune, dedicație și lucrezi mult.
– Unde îți dorești sã ajungi peste 3-5 ani? Ce îți dorești sã realizezi în plan profesional?
Vreau sã fac școala de drept și sã devin avocat pentru forțele militare.
– Care sunt hobby-urile tale?
Îmi place mult sã citesc, sã desenez, sã cãlãtoresc și sã scriu. Cel mai mult îmi place sã mã plimb, sã admir natura, sã alerg… De asta îmi este foarte mult dor de casã și de abia aștept sã mã întorc, mai ales la țarã la bunici!
– Conștientizezi ce pierdere a fost pentru Municipiul Motru, județul Gorj și aceastã ţarã din momentul în care ai plecat în America? Ce te-ar putea determina sã te întorci într-o zi în România?
Mulțumesc mult, dar nu e adevãrat… Încã consider cã mai sunt mulți munți de trecut pentru minte. Sunt sigurã și nu am nici o îndoialã cã Motru e un oraș plin de tineri inteligenți cu mult potențial. Tu ești un exemplu!
– În ultimele sãptãmâni, tragicul accident aviatic din Munții Apuseni a scos din nou în evidențã incompetența și nepãsarea instituțiilor statului. Suntem o țarã guvernatã de sãrãcie, comportamente agresive și nepãsare. Ai avut posibilitatea de a vizita ţări civilizate… Ce ar trebui sã schimbãm în România pentru a deveni o țarã “normalã”, europeanã, în care sã fi mândru cã ești român?
Din privința mea, problema nu este cu țara… Schimbatã trebuie atitudinea și mentalitatea oamenilor. Mereu când ascult știrile sau când mã uit la televizor aud numai lucruri negative. Românii nu știu sã fie un popor unit și chiar mi se pare cã îi caracterizeazã egoismul. Ar trebui sã fie mai mulți mândri de patria lor și sã ținã capul sus orice s-ar întâmpla, fãrã a se gândi la câți bani fac sau la cât de sus ajung. Aici vãd mereu oameni care își aplicaătalentele pentru binele comunitãții lor, nu numai pentru interese individuale.
– Ce mesaj le transmiți tinerilor motreni care oscileazã între România și strãinãtate?
-Sã încerce cât mai mult sã își îndeplineascã visele prin multã muncã, și dacã pleacã în strãinãtate sã nu uite sã se mai întoarcã și pe acasã, mãcar cu gândul dacã nu fizic. Cred cã ar fi o mare oportunitate sã poți sã îți aduci ideile și ceea ce înveți în strãinãtate înapoi acasã în România. Recent am citit un articol despre un doctor român care a terminat școala printre primii cinci studenți la Stanford și era șef la secția de neurochirurgie într-un spital renumit aici în State. Când s-a întors în România ca sã poatã profesa acolo și a face ceva bun pentru poporul din care se trage, statul nu i-a echivalat studiile. Deci sfatul meu cãtre tineri e sã fie și ei tot ca domnul doctor Ștefan Mindea și sã învețe sã își iubeascã þara prin a încerca a o îmbunãtãți cu talentele lor.
– Îți mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu și aștept cu nerãbdare sã te întâlnesc într-o bunã zi în Motru. Te felicit încã o datã pentru aceastã performanțã și sunt convins cã vei continua pe acest drum al performanței.
Mulțumesc încã o datã pentru interviu Adi și sper cã mã ierți dacã am fãcut greșeli gramaticale!
Adrian-Vladimir COSTEA
Plangeam dupa copilul meu cand am ajuns la interviul tau.M-am oprit si mi-am adus aminte…Parca te vad mititica si serioasa…Ciudat ,dar stii cat sunt de mandra?Parca eu as avea vreun merit in felul cum vorbesti despre tara noastra si despre visurile tale.Pentru mine azi ai fost o raza de lumina in intunericul care se intinde in fata mea.Nu v-am uitat pe niciunul dintre voi:Delia,Sorin,Genu si Stefi.Mult noroc si nu irosi nicio sansa.
FELICITARI ! ma bucur din suflet pentru tine Stefi, pentru voi toti si pentru viitorul vostru,sunteti un exemplu pentru noi si copii nostri,va doresc sa aveti parte de tot ce poate fi mai bun pentru voi !