Gorjeanca Adela Bălțoi a cucerit ,,UVT Liberty Marathon”

1112

O atletă din Gorj a fost în ,,rolul principal” la Timișoara. Adela Bălțoi a reușit să-și adjudece ,,UVT Liberty Marathon”, cursă de peste 42 de km, cu timpul de 2h 47’11. Sportiva ce reprezintă cluburile ACS Sportul Feroviar și CSM Caransebeș a participat și la performanța echipei din Banat, cu care a urcat pe prima treaptă a podiumului la senioare. ,,Nu mă așteptăm să fug atât de bine, nu am putut să mă antrenez la capacitate maximă, sunt foarte mulțumită de rezultat. În schimb, mă așteptam să câștig, cu toate că am avut o surpriză, locul doi mi-a pus ceva dificultăți, dar sunt foarte bine pregătită mental și cred că asta a făcut diferența”, a declarat Adela Bălțoi.
Următoarele curse pentru gorjeancă vor fi semimaratonul de la București și Campionatul Național de Cros. Sportiva se pregătește cu antrenorul Gabriel Brănișteanu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here