Gorjean proprietar ilegal de munte în Vâlcea, anchetat de DNA

453

img_7756-j2Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat ieri că a finalizat o anchetă referitoare la modul de retrocedare a unui munte din judeţul Vâlcea, prejudiciul estimat de anchetatori depăşind suma de un milion de euro, echivalent în lei. Patru persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, cap de listă fiind Ion Tomescu, un gorjean şef la Obştea Pociovalişte, o obşte care a revendicat muntele Mereuţu folosind documente false.

Acesta nu a obţinut actele de proprietate de unul singur, ci cu ajutorul edililor din Voineasa, trimişi şi ei în judecată. Astfel, primarul Gheorghe Dobrin, în funcţie din 2004, secretarul Primăriei Voineasa, Georgeta Creţan, precum şi fostul şef al Ocolului Silvic, Gheorghe Deaconeasa, vor fi judecaţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

 

„În perioada septembrie 2004 – iunie 2005, cei patru inculpaţi au acţionat, în baza unei înţelegeri iniţiale, astfel încât o suprafaţă de teren de 504,9 ha teren forestier din muntele Mereuţu, judeţul Gorj aflată în proprietatea statului, să ajungă în mod nelegal în posesia Obştii Pociovaliştea.

Concret, pentru a duce la îndeplinire planul infracţional propus, inculpatul Tomescu Ion, preşedinte al Obştii Pociovaliştea, a prezentat la comisia locală de fond funciar Voineasa, un număr de 44 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele unor persoane fizice, cunoscând că sunt falsificate şi, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, Creţan Georgeta, Deaconeasa Gheorghe şi Dobrin Gheorghe, a întocmit o anexă în mai multe variante (conţinând nume de persoane care ar fi avut drepturi în obşte) act care atesta, în mod nereal, drepturi de proprietate în muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea Pociovaliştea. Toate acestea au fost făcute pentru a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, astfel încât suprafaţa de teren forestier de 504,9 ha să fie trecută în patrimoniul Obştei Pociovaliştea, deşi cei patru inculpaţi cunoşteau că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv Obştea nu a funcţionat anterior anului 1948 şi nu avea drepturi asupra terenurilor respective. În aceste condiţii frauduloase, în cursul anului 2005, Obştea Pociovaliştea a fost pusă în posesie. De altfel, caracterul nelegal al punerii în posesie a Obştii Pociovaliştea în muntele Mereuţu a fost constatat şi de o instanţă de judecată civilă”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au anunţat şi că prejudiciul creat statului prin deposedarea de suprafaţa forestieră menţionată se ridică la 4.819.400 lei, din care 4.361.939 lei valoarea de circulaţie a terenului şi 457.461,92 lei valoarea materialului lemnos exploatat. Pentru a recupera din pagubă, anchetatorii au instituit sechestru asiguratoriu pe proprietăţile inculpaţilor, procesul de corupţie al celor patru urmând să se desfăşoare la Tribunalul Vâlcea.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here