Gorjean de 26 de ani, mort în Italia

293

parvan dumitruUn tânăr din Târgu-Jiu, în vârstă de doar 26 de ani, a decedat luni la Torino, în urma unui accident făcut cu motocicleta. Este vorba despre Dumitru Pîrvan, tânăr care lucra de câţiva ani în Italia, familia aşteptând ca corpul acestuia să fie transportat acum acasă.

Motociclistul Pîrvan şi-a pierdut viaţa într-o fracţiune de secundă, pe strada spre aeroportul din Torino. Cu acesta pe motocicletă se mai afla un pasager, tot român, ce a fost transportat la Urgenţe imediat după accident, persoană care nu se află în stare gravă. Accidentul a avut loc pe 18 iunie, la puţin timp după miezul nopţii. Motocicleta Yamaha FZ a ieşit în afara părţii carosabile după ce a zburat 200 de metri în aer şi s-a oprit într-o balustradă. La faţa locului au apărut imediat o ambulanţă, medicii încercând să îl resusciteze pe motociclist, dar fără rezultat. La ora 1.30 acesta a fost declarat mort. Celălalt pasager a fost transportat la spitalul „San Giovanni Bosco“ din Torino, unde se află în afara oricărui pericol.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here