Gorjean, ameninţat cu pistolul pe DN 65

110

trafic-ingreunat-la-iesirea-din-capitala-inspre-ploiestiUn cetăţean în vârstă de 30 de ani din comuna Crasna a fost ameninţat marţi cu pistolul de un bărbat din judeţul Teleorman. Incidentul s-a petrecut pe DN65 în zona localităţii argeşene Lunca Corbului, poliţiştii fiind sesizaţi printr-un apel la 112 de conflictul apărut în trafic.

Teleormăneanul conducea un autoturism marca Mercedes şi l-a ameninţat cu pistolul pe gorjean după care şi-a văzut de drum. Poliţiştii de la Serviciul Rutier au organizat mai multe filtre reuşind să-l identifice pe suspect. Posesorul pistolului neletal cu bile este un tânăr în vârstă de 21 ani din comuna Dideşti jud. Teleorman, poliţiştii descoperind că acesta deţinea arma ilegal. Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, pe numele său întocmindu-se dosar de cercetare penală, arma şi muniţia fiindu-i ridicată în vederea cercetării.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here