![GJ[1]. SANATORIUL 1936](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_07_27/GJ[1]. SANATORIUL 1936.jpg)
Dialog fertil de idei. Marele merit al „Gorjanului”, în perioada 1924-1947, a fost acela de a constitui o platformă unică de aspiraţii şi interese, un „cadru comun de muncă şi creaţie”, reunind pe „bătrânii tineri” şi pe „tinerii bătrâni”, adică acele generaţii culturale ce au intrat, apoi, într-un dialog fertil de idei, generând un spirit de vie emulaţie intelectuală şi culturală.
Cele două „generaţii” ale „Gorjanului” (1924-1947) i-ar cuprinde, aşadar, pe acei condeieri care au semnat epigrame (ION MOHOR, ION ŢELINĂ, C. TITORU etc., alias Jean Bărbulescu, AL. C. CALOTESCU-NEICU, VICTOR DANIELESCU), articole ştiinţifice şi de doctrină (VASILE USCĂTESCU, pr. P. TAŞCĂU, pr. GH. GÂŢĂ, prof. TH. GÂLCESCU-CIOROGARU, G. LUŢESCU, prof. C. FURTUNESCU, VASILE LĂSCĂTEU, DUMITRU PUPĂ- ZĂ, ION RĂDOI, preoţii VASILE, GHEORGHE şi NICOLAE CÂRLUGEA, C. BÂCĂ ş.a.), poeţi şi prozatori „al căror nume a trecut demult graniţa cenaclului Gorjanul şi se întâlnesc azi prin coloanele marilor reviste din Capitală”: SEBASTIAN HORTOPAN (fabulist şi poet de reală sensibilitate), GH. ROIBAN, MARIUS DIACONESCU, D.IOV, N. BURLĂNESCU-ALIN, EUGEN CONSTANT, LUCIAN CONSTIN, dr. VICTOR HORTOPAN, V. POPA MĂCEŞANU, ION MARA, B. FRUNTE, B. B. CEDAN, P. NICOLESCU-MONU, SABIN VELICAN ş.a.
Din generaţia tânără, am putea menţiona pe poetul „de substanţă autohtonă şi creştină”, CONSTANTIN I. GOGA, autor al câtorva volume şi dispărut prematur, dar şi unele condeie viguroase, precum STELIAN STERESCU (cronicar şi poet), dr. ILARIE POPESCU („poet al ţărănimei şi al vieţei curate de la sate”), AURELIA STAMATOIU din Novaci (o poetă a rememorării sentimentale), GEORGE-PAUL MANOVICI, ION ROMANESCU, GH. USCĂTESCU-ŞOIMU, N.BOCŞA, TASIA GÂRBACIU, ELLA FRUNZĂ, LELIŢA CATRINA, D.TĂTĂROIU („care frământă în versul său dur lipsurile şi chinuirea ţăranului”), av. CONSTANTIN USCĂTESCU („reprezentant al româ-nului, având în lucru „Fiul potcovarului”) şi mulţi alţi condeieri de talent (Gj.,17-24 august 1944).
Scriitorii gorjeni – creaţia ziarului „Gorjanul”
La o „Şezătoare a Scriitorilor Gorjeni”, organizată de „confratele” LIBERTATEA GORJULUI (director D. Tătăroiu), P. Nicolaescu-Monu „a ţinut să precizeze că toţi scriitorii gorjeni sunt creaţia ziarului «Gorjanul» în ale cărui coloane – fiecare din ei – au găsit o caldă şi înţelegătoare ospitalitate”. S-a subliniat „gorjenismul autentic” al literaturii promovate, de la imaginile vii, curate, de aspect pitoresc şi limbaj popular din poezia lui Ilarie Popescu sau proza lui C.Uscătescu, bunăoară, până la „autohtonismul ţărănesc” din versurile dure, colţoase ale lui D. Tătăroiu (Gj.,17-24 august, 1944).
Dezavuând spiritul de „castă”, „Gorjanul” era deschis, cu generozitate, tuturor condeierilor care aveau ceva de spus, indiferent din ce direcţie ar fi venit opiniile respective, într-o formulă echilibrată: „principalul era că în scrisul lor pulsa dinamismul intelectual ce caracterizează minţile luminate şi simţirea caldă şi sinceră, ce caracterizează umanul”. Colaboratorii interni şi externi ai „Gorjanului” erau oameni de ştiinţă, doctori, artişti, preoţi, profesori, învăţători, ba chiar ţărani şi muncitori, realizând, în acest fel, o amplă imagine a societăţii gorjene (şi româneşti) din epoca interbelică cu preocupările, specificul şi spiritul ei: „De aceea el contribuie şi menţine coeziunea, solidaritatea dintre gor-jeni, devenită notorie”. Implicându-se în acţiuni de caritate sau de interes obştesc, gazeta a făcut-o „cu cea mai mare convingere şi curaj”.
Adevăraţii prieteni ai Gorjanului – abonaţii în largul ţării
Deşi bilanţul a două decenii de apariţie avea loc în „vremuri de război”, gazeta căpătase o audienţă extraordinară în întreaga ţară, încât se consemnează că „nu există gorjean în largul ţării care să nu fie abonat al ziarului”. Periodic, numele acestor mii de abonaţi erau date publicităţii, sub genericul „Adevăraţi prieteni ai Gorjanului”, fie că aceştia erau simpli „abonaţi”, fie că prin „abonamentele de susţinere” contribuiau cu diferite sume, venind în sprijinul publicaţiei care, mai ales în perioada războiului şi în anii de inflaţie de după război, se confrunta cu mari greutăţi, ajungând, uneori, să apară în doar două pagini, cu scuzele de rigoare…Greutăţi uneori insuportabile erau întâmpinate, mai ales, la aprovizionarea cu hârtie de tipărit şi, în general, faţă de costul prestaţiilor tipografice. Ziarul avea de încasat plata „abonamentelor” de la mulţi „datornici” (numiţi eufemistic „restanţieri”), care uitaseră să-şi achite abonamentele, unele vechi „de 5-10 sau chiar 20 de ani”, cum apare menţionat într-un anunţ-avertisment din 25 decembrie 1944.
După „marea întorsătură” din august 1944
„GORJANUL” îşi încetează apariţia odată cu ultimul număr pe decembrie 1947. După „marea întorsătură” din august 1944, ziarul încearcă să oglindească, neutru, caruselul evenimentelor politice, însă, la vremuri noi se cereau oameni noi… Jean Bărbulescu a înţeles acest lucru şi a pus punct, odată ce pe scena Istoriei năvălea o nouă ordine politică, socială şi economică.
Socotit îndeobşte cel mai mare ziarist al gorjenilor din interbelic, Jean Bărbulescu va suferi, apoi, alături de alţi deţinuţi politici, persecuţiile noului regim politic instaurat. Regretatul scriitor Sabin Velican evocă în romanul său „Fărădelege” (2 vol., mss.), încă inedit, întâlnirea în închisoarea de la Ghencea, cu fostul director-proprietar al „Gorjanului”, victimizat pe nedrept ca „deţinut politic”, om al cărui caracter şi a cărei corectitudine morală rămăseseră nealterate în anii de umilinţă şi mizerie ai încarcerării sale abuzive.
Prof. dr. ZENOVIE CÂRLUGEA
