A sosit momentul să răscolim trecutul și să răsfoim împreună câteva exemplare din ziarul Gorjanul, ziar născut pe malul Jiului, unde exista o mare flacără a culturii în fruntea căreia se găsea Alexandru Ștefulescu. După dispariția timpurie a acestuia flacăra nu s-a stins, ci a reușit să strălucească prin faptul că i s-au alăturat alte forțe puternice.
Lumea aceasta în care a debutat Gorjanul sub conducerea lui Jean Bărbulescu e departe și era gata să nu ne mai amintim de ea. Au trecut 100 de ani și „firul generațiilor” nu s-a întrerupt. Gorjanul a traversat momente dificile și nu de puține ori situația i-a fost periclitată fiindcă „adăpostul” cuvântului nu exista. În peisajul gorjenesc ziarul a apărut ca o necesitate și în jurul lui, în primele rânduri, au fost intelectualii, care au format o armată de „ostași anonimi” ce se împotriveau nedreptății. Au constitut o forță spontană și s-au dăruit total celor mulți. Nu au fost streini față de Țară și prin articole șlefuite sau neșlefuite și-au adus contribuția la construcția unui climat în care omul poate fi un demn cetățean.
Să ne oprim la Gorjanul, numărul festiv, la centenar. Rețin un text scris de reputatul om de știință, Ion Popescu–Voitești, gorjean de la Bălănești, care a adus, în anul 1922, dovezile că Ardealul este românesc. Este un articol fundamental pentru România de astăzi și de mâine. Dacă i-ar fi cunoscut conținutul astăzi, nu ar mai fi o fierbere atât de mare la „nivel înalt”. Gorjeanul și-a făcut datoria și l-a publicat recent…
Am considerat ca măcar acest număr trebuie cunoscut de mai mulți gorjeni care vor găsi, în mod sigur, gânduri frumoase scrise de bunicii și străbunicii lor. Am avut ocazia să aduc la cunoștința conducerii Gorjeanului că posed acest număr deosebit și și-au manifestat dorința de a-l multiplica. Acum îl avem la dispoziție și ne putem bucura de el.
Când cineva voia să vorbească despre Gorj, pentru a impresiona, făcea referire, doar, la sărăcia plaiurilor gorjene, uitând intelectualii și talentele crescute în această sărăcie, adevărate comori care s-au ridicat spre lumină și pe lângă care au înflorit și alte talente mai norocoase.
Mă simt onorat ca la centenarul Gorjanului să scriu câteva rânduri. De fapt e prima dată când continui la un ziar, cu toate că tatăl meu, prof. Grigore Pupăză, a fost un colaborator asiduu, scriind articolele de fond în nenumărate numere și fratele lui, Dumitru Pupăză, care a colaborat de la primele apariții ale ziarului.
Gorjanul ne pune în oglindă timpuri apuse și evenimente nemuritoare… în care găsim soluții pentru vremurile de azi și de viitor. Prezintă trecutul în mod real și aici își găsesc sursa de inspirație cercetătorii pe care îi găsim printre noi și-i admir.
Gorjanul a ridicat prestigiul Gorjului, a răspândit cultura, a susținut românismul, a contribuit la modelarea neamului și la consolidarea lui. A adunat tot ce a fost mai select din viața culturală a Gorjului.
Gorjanul a publicat, în premieră, în anul 1930, un articol despre Constantin Brâncuși, semnat de învățătorul Dumitru Pupăză. Vă prezint câteva idei: Brâncuși a reușit să santifice piatra şi lemnul, realizând ceea ce alţii n-au putut să realizeze: gândirea în sculptură; nu figura ei, ci ideea înnăscută în ea. În această latură a sculpturii, Brâncuşi este unic şi un adânc vizionar, tinzând să ajungă la suprema ei idealitate.
Brâncuşi n-a sculptat niciodată figuri, ci gânduri, ştiind să dea la iveală atâtea taine ale lemnu¬lui, pietrei şi metalului.
Gorjanul era în spiritul oamenilor cinstiți și drepți. Cuvântul scris – arma de luptă a presei -, era de temut pentru cei ce se opuneau bunului mers al societății. Formarea conștiinței naționale era prezentă în multe numere ale ziarului. Fără presă liberă Țara moare… Județul nostru este dator Gorjanului și prietenilor săi. Acest număr festiv ne arată valoarea colaboratorilor. Sunt nume mari. Citind, ne simțim într-o lume mai bună. Ne dăm seama de valoarea ziarului dacă ne întrebăm câte ziare din epocă au reușit să împlinească zece ani? Dar o sută? De obicei presa provincială avea zilele numărate. Iată, în Gorj a fost altfel. S-au numărat și se numără decenii…
Cei care au suținut Gorjanul au gândit, oare, că acesta va scrie o pagină de aur în Istoria Culturii Gorjene? Poate da, poate ba… Directorul Jean Bărbulescu a simțit ceva și printr-o pricepere și o prietenie sinceră a adunat în jurul său tot ce era mai bun.
Iată, ce scria pe numărul festiv, dăruit înv. Dumitru Pupăză, din Dobrița: „La bucuria mea te fac părtaș”. Nimic mai frumos! Ar fi interesant să aflăm ce au putut scrie și celorlalți colaboratori. Directorul Jean Bărbulescu nu a uitat de oamenii grei ai culturii gorjene, care plecând din Gorj, primeau ziarul în cele mai îndepărtate colțuri ale Țării. Avem dovada că Iuliu Moisil primea regulat, acolo unde se agață harta în cui, ziarul care îi aducea vești „de acasă”, un acasă greu de uitat. Nu rămânea pasiv. La multe vești bune răspundea autorilor completând informația și cu fotografii care ilustrau realitatea.
Directorul Jean Bărbulescu expedia Gorjanul și combatanților pe îndepărtatele câmpuri de bătaie ale celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind considerat „o solie din depărtări”, iar ulterior a știut să cinstească cum se cuvine Eroii Patriei.
Pentru toate aceste fapte rodnice, Jean Bărbulescu, a fost „părtaș” în perioada de tranziție a socității și la „tratamentul” administrat, pe nedrept, multor români.
Trecutul de o sută de ani ne arată măreția unui efort concentrat al unor oameni și rămâne un simbol al spiritualității locuitorilor de pe Jiu.
Gorjeanul este continuatorul Gorjanului, este viu și trăiește prin oamenii care-l susțin.
Vă rog, cu această ocazie, să-mi fie îngăduit să urez Gorjeanului, precum şi tuturor susținătorilor și colaboratorilor săi, La mulți ani!, viaţă cât mai lungă, pentru a contribui substanțial la consolidarea națională și la promovarea vieții cul¬turale a poporului român și să nu uităm astăzi, că una din forţele care determină evoluţia societăţii spre progres, că arma de luptă a noastră, a celor mulți este presa.
Dan Gr. PUPĂZĂ
