Astăzi, 10 decembrie 2021, a fost adoptată Hotărârea CJSU nr. 95, prin care se permite organizarea și desfășurarea în aer liber a obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă (Piţărăi sau Colindeţi, colindele, Plugușorul ș.a.), cu respectarea următoarelor măsuri, fără a se limita la acestea:
a) Activitatea se va organiza în intervalul orar 05:00–22:00;
b) Purtarea obligatorie a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
c) Dezinfectarea permanentă a mâinilor pentru toate persoanele participante;
d) Persoanele care împart produse vor purta obligatoriu mănuşi de protecţie;
e) Menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între participanţi;
f) Aplicarea regulilor de igienă individuală şi colectivă pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Totodată, pe teritoriul judeţului Gorj se vor respecta măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilite prin Hotărârea de Guvern nr.1242 din 09.12.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, se arată într-un comunicat de presă al Centrului de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj.