Gorj: Rata mortalităţii infantile, peste media naţională

1045

Patru din cele cinci județe din regiunea Sud-Vest Oltenia au rata mortalității la copiii sub un an peste media țării, atrage atenția Organizația Salvați Copiii România. Printre cauzele acestei statistici negative se numără accesul precar la servicii medicale al gravidelor, precum și la educație.

Rata mortalității infantile în patru din cele cinci județe care alcătuiesc regiunea Sud-Vest Oltenia depășește sensibil media țării de 5,2 la mie. Astfel, județul Dolj are o rată de 7,2 la mie, urmat de Gorj – 6,4 ‰, Mehedinți și Olt – 6,3‰.
În plus, Doljul se află pe locul trei în topul județelor cu cele mai multe nașteri în rândul adolescentelor – 682, după Mureș (837) și Brașov (777), potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru 2021.

Program de screening pentru gravide
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii România, a derulat un program complex de combatere a mortalității infantile.
Astfel, timp de 33 de luni, 3.380 de gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia au beneficiat de servicii medicale de îngrijire prenatală, servicii de informare, educare și conștientizare, orientate către prevenție, depistare precoce (screening prenatal), diagnostic și tratament precoce prenatal prin înființarea și funcționarea unui centru de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic, tratament și monitorizare pentru principalele patologii asociate sarcinii în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.
„Centrul de screening din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost dotat cu aparatură modernă, la standarde internaționale în cadrul proiectului „NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului” și beneficiază de unul dintre cele mai performante ecografe din Europa. Cu ajutorul acestuia, medicii din cadrul SCJUC au putut oferi informații vitale gravidelor pe parcursul sarcinii. 3.380 de gravide din județele din Sud-Vest Oltenia au beneficiat de analize, ecografii și consultații gratuite, precum și consiliere pe parcursul sarcinii cu ajutorul asistenților sociali Salvați Copiii”, anunță organizația.

Statistici sumbre
Jumătate dintre gravidele minore din mediile rurale defavorizate din România nu au fost în timpul sarcinii la niciun control ginecologic și nu au făcut ecografiile recomandate, arată datele anchetelor sociologice derulate de Organizația Salvați Copiii România în rândul beneficiarelor din zone defavorizate.
În mediul rural, rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban – 6,5 față de 4,2 la mia de copii născuți vii (INS 2021) – cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale și slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.
„Sănătatea mamei și a nou-născutului depinde de accesul la informații și servicii medicale, în timpul sarcinii. Vârsta fragedă a mamei, lipsa controalelor medicale în timpul sarcinii sunt factori de risc pentru viața copilului. Îngrijirea prenatală a gravidelor, diagnosticul precoce și instituirea unui tratament sunt instrumentele prin care poate fi asigurată atât sănătatea mamei, cât și cea a copilului”, a declarat prof. univ. dr. Ștefania Tudorache, managerul proiectului „NATALCARE-Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului”.
În anul 2021, România a înregistrat 745 de nașteri la mame cu vârsta sub 15 ani și alte 16.997 de nașteri la mame cu vârsta între 15 și 19 ani. La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din nașterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here