Gorj: Minivacanța s-a lăsat cu câteva amenzi

58

În perioada 24–26 ianuarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au acționat pentru asigurarea unui climat normal de ordine și siguranță publică la nivelul județului Gorj, arată comunicatul Jandarmeriei.

Astfel, aceștia au acţionat în mod independent cât şi în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, iar pe timpul misiunilor nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
”Au fost aplicate un număr de 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 1400 lei și în cooperare cu Poliția au fost constatate 3 infracțiuni, cu 3 autori. Totodată, au fost recepționate un număr de 33 apeluri SNUAU 112 și au fost realizate un număr de 40 verificări în aplicația e DAC.
Sancțiunile contravenționale aplicate au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și consum de băuturi alcoolice în locuri publice.
În această perioadă, jandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana au acționat pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor, fără a fi înregistrate incidente deosebite.
Mulțumim cetățenilor care au ales să petreacă această minivacanță în mod responsabil și au dat dovadă de înțelegere cu privire la măsurile de siguranță adoptate.
Vă reamintim că puteți solicita sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică, în mod direct sau prin apelarea numărul unic de urgență 112”, a mai transmis instituția..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.