Meteorologii au emis vineri un cod galben de vânt cu rafale de 65 km/oră, valabil București și în 21 de județe până vineri seară. La munte vântul va sufla cu 100 km/oră.
Vineri între orele 10.00 – 20.00, temporar vântul va avea intensificări local în Moldova și Muntenia, unde vor fi rafale de peste 55…65 km/h.
La altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali, rafalele vor depăși 90…100 km/h.
Intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi pe arii restrânse și în restul țării, cu viteze de 50…55 km/h.
Zonele vizate sunt Capitala și județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba și Caraș Severin.