A crescut numărul de infracțiuni comise de minori, arată un raport al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj. La nivelul județului Gorj, pe linia delincvenței juvenile, în primul semestru al acestui an au fost sesizate 33 de infracțiuni comise de minori, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost sesizate 27 de infracțiuni. „Din infracțiunile sesizate, un număr de 4 au fost comise în incinta unităților de învățământ. Totodată, în semestrul I 2021 a fost dispusă măsura reținerii față de un număr de 5 minori. Au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale unui număr de 20 minori. În prima jumătate a anului au fost sesizate un număr de 26 dispariții de la domiciliu a unor minori, față de 38 de dispariții în aceeași perioadă a anului 2020”, se arată în raportul IPJ Gorj, prezentat la ședința Colegiului Prefectural. În municipiul Târgu-Jiu, în semestrul I, au fost sesizate 18 infracțiuni comise de minori, din care două au fost comise în incinta unităților de învățământ, respectiv o infracțiune de lovire comisă la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și o infracțiune de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase comisă în incinta Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea”. Trei minori au fost reținuți, doi dintre aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar unul pentru tâlhărie. În perioada analizată în anul 2021 au fost sesizate un număr de 22 dispariții de minori, dintre care 10 de la domicilii și 12 din centre de plasament.
I.I.