Gorj: 157 de amenzi și zece permise reținute într-o singură noapte

1664

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, alături de jandarmi și pompieri, au continuat acțiunile pe raza întregului județ, cu efective mărite, în vederea asigurării unui mediu de siguranță adecvat.

În noaptea de 7/8 iulie a.c., au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 47.000 de lei. Au fost reținute, în vederea suspendării, zece permise de conducere, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și au fost testați 341 de conducători auto pentru consumul de alcool și 22 de conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.

„La data de 8 iulie a.c., ora 01:10, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B Căpreni. La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului. În ambele situații, polițiștii au procedat la verificarea în bazele de date, stabilind că tinerii au dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Au fost înregistrate dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept”, potrivit IPJ Gorj.

În timpul acțiunilor au fost legitimate 1.034 de persoane și au fost verificate 434 de vehicule.

În incinta societăților comerciale verificate, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au urmărit dacă sunt respectate măsurile privind apărarea împotriva incendiilor.

Oamenii legii vor continua acțiunile în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here