Gorj: 12 cazuri de furt de curent electric

2162

Distribuție Oltenia a organizat un număr de 6.319 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice în intervalul ianuarie – martie 2021. Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrica a consumatorilor. În Gorj au fost depistate cele mai puține cazuri de furt de energie electrică.

În cele șapte județe în care operează Distribuție Oltenia au fost identificate 691 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărțite după cum urmează: Argeș – 130 cazuri; Dolj – 182 cazuri; Gorj – 12 cazuri; Mehedinți – 66 cazuri; Olt – 132 cazuri; Teleorman – 125 cazuri și Vâlcea – 44 cazuri.
„Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative”, anunță Distribuție Oltenia.

Controalele se lasă cu dosare penale
În plus, sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare. „Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, anunță Distribuție Oltenia.
Departamentele specializate din cadrul Distribuție Oltenia organizează acțiuni în colaborare cu organele de specialitate ale poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor.
În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here