În faţa Primăriei Bumbeşti-Piţic, cinci dintre crescătorii de animale din zonă vor protesta începând de astăzi, ei intrând în greva foamei, acţiune aprobată de autorităţile locale. Crescătorii de animale protestează astfel faţă de abuzul comis de conducerea Primăriei Bumbeşti-Piţic de a accepta concesionarea pe 10 ani a Muntelui Galbenu pentru ciobanul Petre Golu, cel care s-a angajat în faţa Consiliului Local că va obţine titlul de proprietate în folosul autorităţilor, pentru muntele în cauză. Evident că Golu nu poate garanta că va câştiga acesta demers, bine ticluit, în care ciobanul nu a menţionat în câţi ani se angajează să obţină documentele în cauză. Cert este că primarul Michi Nioaţă şi o parte a consilierilor locali, PSD-PDL, au acceptat să îi dea muntele lui Golu pe 10 ani pentru o concesiune de 200 de milioane de lei vechi. Tranzacţia este nu numai ilegală ci penală, Golu fiind acuzat că a luat aprobarea consilierilor, la domiciliul acestora.
Afacerea de la Primăria Bumbeşti-Piţic, relatată în numărul trecut de Gorjeanul, îşi produce efectele şi în aceste zile, asta urmare a acţiunii de protest a celor cinci crescători de animale care de vineri de la ora 10.00 au anunţat că vor intra în greva foamei. Florin Martescu, consilier PPDD la Bumbeşti-Piţic, dar şi crescător de animale, este unul dintre iniţiatorii acţiunii, acesta subliniind că punerea pe tavă ciobanului Petre Golu a muntelui Galbenu, pentru care nu există titlu de proprietate, printr-o concesiune ilegală, arată nu numai dispreţul faţă de lege ci şi intenţia consilierilor de a se uita în altă parte pentru propriul folos. “Nu s-a respectat legea privind concesionarea acestui munte pentru care nu există act de proprietate. Este o ilegalitate pe faţă. Consilierii nu au votat concesionarea ci faptul că primarul ar trebui să se ocupe de actele de proprietate. Asta după ce Golu s-a prezentat în faţa consilierilor cu un material cum că se va ocupa, personal, de obţinerea documentelor de proprietate, cheltuind în jur de 32.000-33.000 de lei pentru asta, în intenţia de a putea folosi muntele. Consilierii nu au fost de acord cu propunerea lui Golu şi au stabilit ca documentele să fie obţinute de primar”, a declarat Martescu.
Acesta susţine că va sta în greva foamei până când i se dă un răspuns corect la solicitarea sa. “Astăzi se fac 30 de zile de la şedinţa extraordinară a CL, iniţiată de mine. Nu am primit în perioada asta niciun răspuns legat de anularea contractului pentru Golu şi nici legat de vreo altă măsură luată de primărie în legătură cu Muntele Galbenu”, a completat Martescu care susţine că nu are unde-şi paşte oile, nici el şi nici cei patru crescători de animale. Sunt 1500 de oi care nu au unde paşte, se plânge Martescu, spunând că duce oile la păşunat pe la ţară, pe la prieteni, nu în munte cum ar trebui.
Golu a plătit concesiunea. Muntele Galbenu e al lui?!
Petre Golu priveşte însă detaşat cele petrecute la Bumbeşti-Piţic. Aflat pe munte cu oile, la aer curat, ciobanul explică, liniştit, că el nu ar fi făcut vreo ilegalitate. Explică chiar, din fir în păr, cum s-a zbătut el să obţină documentul din 1945 care ar demonstra că Bumbeşti-Piţic e proprietara Muntelui Galbenu. “Am fost la Vaideei şi am cerut documentul acesta din 1945 pe baza căruia cei de acolo au primit titluri de proprietate. Am fost şi la Mălaia şi m-am angajat în faţa consilierilor să obţin titlul de proprietate pentru Muntele Galbenu”, a declarat Golu.
Întrebat însă de ce a cerut apoi şi concesionarea muntelui, tocmai pe 10 ani, pe o sumă infimă de bani, Golu dă din umeri. I se pare chiar corect că dacă tot s-a zbătut pentru documentul în cauză şi s-a mai şi angajat să plătească cheltuielile legate de obţinerea titlului de proprietate, să aibă un beneficiu în toată perioada asta. Ciobanul, deştept nevoie mare, a râs când a fost lăudat pentru ingeniozitatea sa de a promite consilierilor un lucru pentru care nu există garanţii şi să primească în schimb un adevărat premiu. Mai precis un munte de pe care are multiple beneficii: subvenţii agricole de la APIA, animalele crescute şi loc berechet.
“Da, este adevărat că nu m-am obligat să spun când obţin titlul de proprietate că nu am de unde să ştiu cât durează”, spune, zâmbind, ciobanul, subliniind că preţul de concesionare nu l-a stabilit el. “Mai bine folosea muntele unchiul primarului de la Baia de Fier, în timp ce primăria noastră nu avea niciun beneficiu”, se întreabă, retoric, ciobanul, dând de înţeles că el a dat deja banii ceruţi autorităţilor, plătind astfel concesiunea de 200 de milioane de lei vechi.
“Eu am plătit deja concesiunea. Asta este, dacă li se pare ilegal să conteste. Să facă şi grevă că s-a mai spus o dată că a fost ilegal ceva, a spus Prefectura, şi s-a dovedit în instanţă că nu a fost aşa”, a completat Golu.
Miliardar, pe banii de la APIA
Petre Golu este cioban de 20 de ani, cu tradiţie din familie. La 1 ianuarie avea declarate 350 de oi, dar acum susţine că are peste 1000. Pentru animalele în cauză, dar şi pentru altele deţinute, ia 4-5 miliarde de lei vechi anual numai de la APIA.
Martescu susţine că Golu ar fi luat Muntele Bălescu, pe încredinţare directă, dar nu i-a fost suficient, deşi avea la dispoziţie un teren 140 de hectare. A luat acum şi Galbenu, miza fiind subvenţiile pe suprafaţă de la APIA. “Golu a dat deja banii pe concesiune Primăriei Bumbeşti-Piţic, vreo 200 de milioane de lei vechi, în condiţiile în care nu există un document care să îi ofere dreptul de proprietate asupra muntelui”, explică Martescu. “Golu s-a deplasat personal pe la consilierii locali. Cei care nu au semnat de bună voie au fost ameninţat, că li se cumpără terenurile. Au semnat procesul verbal doar 5, cei de la PDL şi PSD. Înainte de asta a avut grijă să aranjeze şi cu primarul de la Mălaia ca să se emită documentul de care se agaţă acum şi autorităţile din Bumbeşti-Piţic”, a conchis Martescu.
Naivitate, afaceri şi abuz
În concluzie, cele petrecute la Bumbeşti-Piţic, arată că nu trebuie să ai carte multă ca să învârţi lumea. Petre Golu a reuşit performanţa, cioban fiind, să ducă de nas aleşii locali, sau poate să-i atragă de partea sa, prin alte metode. Cert este că s-a arătat dornic să rezolve o problemă cu un munte, pentru că primarul Michi Nioaţă nu a catadicsit să caute soluţii pentru a aduce bani la bugetul local. A făcut-o Golu, evident pentru propriul interes, angajându-se că în viaţa asta sau în cea de apoi(nu a specificat când) va obţine titlul de proprietate pentru Muntele Galbenu. Până atunci a convins autorităţile să-l lase să folosească legal muntele pentru “doar” 10 ani. A plătit ceva pentru asta deşi va lua mult mai mult de la APIA pentru afacerea în cauză.
Restul crescătorilor de animale din localitate nici măcar nu au fost întrebaţi dacă vor şi ei aceeaşi concesiune ilegală, dacă tot s-a vândut ceva ce primăria nu deţine în documente, iar restul ciobanilor trebuie să găsească soluţii să-şi crească animalele. Primarul Nioaţă din umeri, ce să mai facă acum, a comis-o şi gata. Spune doar că are acte pentru asta, acte să acopere ilegalitatea, deşi noi spunem că nu are. Şi nu suntem singurii care susţinem asta. Edilul nu crede şi continuă să spună că are documente pe care vrea să ni el pună la dispoziţie. Îl aşteptăm.
În ce priveşte consilierii semnatari, pesedişti şi pedelişti, ei dorm liniştiţi, au mai semnat ceva, ce mai contează consecinţele, au mai luat 3 milioane de lei vechi pe o şedinţă… Asta până le-or bate însă la uşă nişte “unii” în uniformă. Vom vedea..
Anamaria Stoica