Goana după senzaţionalul rating

281

Este superfluu, probabil, să mai vorbeşti în anii noştri despre anti-civilizaţie, minciună şi grobianism, frică şi groază, violenţă şi urât, fariseism, mitomanie şi frivolitate. Oricum am da-o civilizaţia nu poartă numai civism şi nivel superior de dezvoltare a valorilor materiale şi spirituale. Lesne de constatat că civilizaţia aduce şi ştirbirea suveranităţii şi ciuntirea independenţei şi catastrofe ecologice, axiologice ori chiar antropologice, ba chiar şi sărăcia, foamea, analfabetism şi crize de tot felul. Lumea se civilizează iar în România se închid ori demolează şcoli şi spitale. Civilizaţia, progresul, dezvoltarea se lovesc în România de sminteala paranoică a lui Traian Băsescu şi a camarilei însoţitoare şi trufaş-părtaşe.

Da, suferim de masochism fizic şi moral, grav, acut, urât şi galopant declanşat din interior şi de aiurea. Ne mângâiem, zi de zi şi ceas de ceas, cu patimă şi mâna tremurândă spaimele, fricile, angoasele, umilinţele, panicile, coşmarurile şi degradarea decretate de circarul degenerat – Zeus-BĂSE.
Răsfoim ca pe un album cutremurător toate evenimentele triste şi distrugătoare, le decupăm înfiorându-ne, de se zbârleşte părul pe cap şi pe tot corpul, iar pielea ni se face ca de găină trecută prin cenuşă, căci trăim, de-a binelea, toate calamităţile şi catastrofele, mizeriile şi nimicniciile ce ni se pompează în ochi, urechi, creier, sentimente, inimă şi suflet de media-bolnavul incurabil şi inconştient, mereu în goană şi avid după fapte reprobabile care îngroaşe ratingul.
Nu ne ajung mizeriile şi belelele, necazurile şi imbecilităţile noastre, sorbim, cu neostoită cupiditate, tot ceea ce se petrece rău, urât şi neprielnic demnităţii umane pe mapamond, oriunde, aiurea, nu contează, catastrofă-violenţă-crimă-calamitate-divorţ-râie-rău şi urât să fie! Vrem cu tot dinadinsul globalizarea groazei, neliniştii şi agitaţiei fără fruntarii.
Mereu ne e frică de ceva, mereu pândeşte la colţ muma pădurii ori baba cloanţa, moroii şi strigoii, care cu voluptate ne vâră frica în minte şi begaviorism, urmărind, aşteptând şi prefigurând paroxismul şi invazia diavolească, satanică. Ignoranţa ne împinge spre închipuiri fantasmagorice, bizare şi neverosimile. Profund şi persuasiv C.Rădulescu – Motru nota: ”Omul ignorant e sclavul naturii.”
Ba e încălzirea globală ce va topi, uite-acuşi, gheţarii şi va veni Potopul cel năvalnic, iar Noe nu se prea întrezăreşte cu faimoasa lui corabie să ne ducă la/pe plajă, căci suntem mici şi răi, mizeri şi cu bube în cap cât încape. Ba e o nouă glaciaţiune ce ne va congela, ca pe puii de Crevedia, pentru câteva sute ori mii de ani pe noi, bacteriile noastre, virusurile noastre şi spaimele noastre, aşa ca s-o putem lua, cândva, peste veacuri şi milenii, de la început. Cred că, după ce oameni suntem, am merita o atare favoare!!!
Între timp transpirăm pe rupte, la 40 grade C, ori din motive diabetice (hipoglicemie), vorbind despre glaciaţiunea cea nouă ce bate la uşă şi îngheţăm plătind facturi exorbitante la gaze, în timp ce ne îngrozim şi tremurăm de mama focului, înspăimântaţi de încălzirea globală cea care-zic ştiutorii de duzină – a şi venit, uite-o, nu e, la noi pentru câteva luni. Lucian Blaga atenţiona că: ”Cele mai mari prostii nu le spun proştii, ci capetele mijlocii, care vânează după originalitate.”
Şi ce nevoie e de asta, cui îi produce plăcere?
Frica, vulnerabilitatea, neliniştea sufletească nu sunt nici măcar zvârcoliri umane noi, ele sunt dovezi peremptorii ale unei deveniri de jos, procesual. E peremptoriu şi faptul că teama, frica este cea care uneşte stridia, homarul şi omul. Şi totuşi, frica e cel mai ordinar consilier, este povăţuitorul cel mai ilogic şi aberant, e cel mai periculos lucru în caz de pericol. Gh.Asachi cu dreptate scria: ”Frica cea mare orbeşte pe om şi-l trage în smintele.”
Frica este căutată până şi în Joisir, în entertainment, în divertisment: filme horror, farse, ştiri din nou ştiri, toate horror, documentare, teatru, gaguri, muzici psihedelice, de luat mintea, picturi de groază, bătăi demenţiale în familie, în şcoală, în cluburi de fiţe şi sclifosite, show-uri parlamentare ori de televiziuni pentru rating dospite. Cei cu responsabilităţi în domeniul ar trebui să decanteze cât bine şi cât rău, subuman poartă astfel de fenomene oripilante.
Şi ce frici îl mai apasă pe urgisitul om? Oho, câte şi mai câte: moartea, boala, sida, bătrâneţea, neputinţa, sărăcia, singurătatea, pierderea iubirii… Meteoriţii (care coboară în fuga mare, nu degeaba NASA a primit ordin să-i inventarieze strict şi meticulos, măcar să ştim cine şi ce ne va cădea în cap vreodată?), gripele de tot felul, unele mai exotice ca altele, chiar animaliere şi păsăreşti (noi românii am reuşit să domesticim gripa aviară ca şi pe cea porcină. Măi ce tari suntem!). Mie îmi e frică de Ebola, de ţânţarul uriaş şi musca-ţeţe, de lăcusta lată, căpuşele Lyme şi urşii din tomberoane, de Marcel Hoară, A.Papahagii şi M.Neamţu, de MRU şi Roberta Anastase, de toţi aventurierii care s-au pripăşit în România. Mă freacă frica de creşterea demografică, de mâine-poimâine poate facem implozie, de extratereştrii(care vin ei, sigur, cu lapte şi cu miere, cu şcoli şi medicament! Nevăzuţii ăştia au şi pentru noi!), mie frică de criza mondială, care a şi venit, de guvernele BULĂ-Boc şi alifie parfumată, medicamentele prea scumpe, scurgerea de creiere, incultura şi grobianismul lichelelor, ignoranţa şi analfabetismul, fiscul, taxele şi birurile. Mă jignesc ideile hă-hă-ite şi deşucheate, de practicile nesăbuite şi pro domo ale samavolnicului şi dictatorului Traian Băsescu şi ale gloatei acompaniatoare.
Ca un blestem, de Legea Cea Mare a lui Dumnezeu nu ne este frică! Zeflemisim scrierile sfinte şi-l adorăm pe Zeus-BĂSE! Ocolim ori încălcăm legile oamenilor, normele morale, smerenia şi decenţa.
Ne este frică să iubim cu pasiune, cu dăruire şi respect altruist şi delicat, în schimb urâm şi violentăm crâncen şi mârşav, pe oricine: părinţi, soţie, copii, fraţi, surori – pe cine ne pică pata idioţeniei. Ne sfiim să trăim frumos şi respectuos, senin şi generos, încrezător şi afectuos, omeneşte adică. Ne este frică să furăm o rază de soare, să ne-o prindem la pălărie, la sân ori cheotoare, să decupăm un crâmpei de curcubeu şi să învăluim etola pe umeri, spre a scăpa de poveri, întuneric şi dizarmonie descalificată prin Speranţă – Iubire şi Crez. Este mare nevoie de aceste valori umane şi umanizante. Persuasiv şi pilduitor Al. Macedonski metaforiza:
”Pe cât timp în suflet cântă dulci visări, entuziasm,
Pe cât timp se desfăşoară al speranţei veşnic basm,
Ochiul viu scântei împarte,- eşti scutit de bătrâneţe
Şi etatea te-nfăşoară în eterna tinereţe.”
Căci Speranţa este împrumutul făcut fericirii, ori cum frumos caligrafia D.Bolintineanu: ”Lumea are trebuinţă de speranţă ca de lumină.”
Unde este Speranţă, Iubire şi Crez dispare frica şi spaima definite de Shakespeare ca fiind ”cel mai blestemat dintre toate sentimentele josnice” cu tot gradientul lor inhibant şi malefic, cu toată psihologia lor deprimantă şi dezonorantă. Frica orbeşte omul, este afectul celor care urăsc libertatea, dar cultivă netrebnicia şi laşitatea.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here