Giurcău porneşte controalele cu comisarii de la OPC

383

control-opc-in-bazar5Nici nu a fost bine instalat în funcţia de comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, că Mădălin Giurcău promite deja aspre controale în rândul agenţilor economici care comercializează produse perisabile, fără durabilitate prelungită în perioada caniculară.

CJPC Gorj va verifica modul de comercializare a alimentelor, calitatea, etichetarea şi depozitarea acestora deoarece în zilele caniculare creştere riscul de a consuma alimente periculoase din cauza depozitării la temperaturi înalte. „Vom verifica cu precădere magazinele alimentare, restaurantele, terasele, barurile, unităţile de fast-food şi cele care au o activitate de comerţ ambulant”, a declarat Mădălin Giurcău, comisarul-şef al instituţiei. În luna iunie, activitatea de control a comisarilor CJPC Gorj s-a concretizat prin verificarea unui număr de 104 operatori economici din judeţ, 62 dintre aceştia încălcând normele de comercializare a produselor şi prestarea serviciilor către consumatori. „Au fost verificate produse şi servicii în valoare totală de 851.429 de lei, iar controalele s-au încheiat cu un număr de 35 de procese verbale de constatate a contravenţiei prin care s-au aplicat amenzi de 46.050 de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, a declarat Daniela Miki, purtător de cuvânt al CJPC Gorj.

50 de petiţii şi 36 de reclamaţii

Potrivit conducerii instituţiei, acţiunile de control au vizat şi cercetarea şi soluţionarea reclamaţiilor formulate de consumatori cu privire la calitatea produselor şi a serviciilor, activitatea ce s-a concretizat prin înregistrarea unui număr de 50 de petiţii ale consumatorilor şi cercetarea şi soluţionarea unui număr de 36 de sesizări şi reclamaţii. Pentru deficienţele constatate, oamenii legii au dispus măsura opririi definitive de la comercializare şi eliminarea din circuitul consumului uman de produse neconforme în valoare de 395 de lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor, aducere la conformitate a produselor, precum şi înlocuiri de produse. „Produsele şi serviciile verificate prezentau neconformităţi în ceea ce priveşte lipsa inscripţionării alimentelor cu data durabilităţii minimale, nerespectarea condiţiilor de depozitare, lipsa documentelor de provenienţă, lipsa denumirii şi adresa producătorului sau a importatorului, lipsa traducerii în limba română a informaţiilor, a afişelor privind fumatul în spaţii publice închise”, a precizat purtătorul de cuvânt al Protecţiei Consumatorului Gorj.

Recomandări pentru consumatori

Pentru consumatorii gorjeni, comisarii de la Protecţia Consumatorului au şi câteva recomandări referitoare la produsele alterate, pe care gorjenii trebuie să le ocolească. „Recomandăm consumatorilor să verifice ambalajele băuturilor răcoritoare, să acorde atenţie condiţiilor de depozitare a produselor, să citească lista ingredientelor, să refuze produsele cu data durabilităţii minimale modificată sau depăşită, să acorde o atenţie deosebită produselor din carne, să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doresc să reclame calitatea sau siguranţa unui produs cumpărat”, a spus şeful CJPC Gorj, Mădălin Giurcău.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here