Giurcău, la raport în faţa vârstnicilor

338

IMG_1751Mădălin Giurcău, comisarul-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a fost prezent ieri în rândul vârstnicilor, în cadrul şedinţei lunare a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Temele abordate în cadrul şedinţei s-au referit la legislaţia actuală privind activitatea desfăşurată în pieţele din judeţul Gorj şi modul de desfacere concret în pieţe, precum şi activitatea desfăşurată de CJPC Gorj în intervalul iulie – septembrie a.c. Vârstnicilor li s-au prezentat drepturile consumatorilor la comercializarea legumelor şi a fructelor proaspete din pieţele agroalimentare, precum şi regulile pe care trebuie să le respecte operatorii economici care vând fructe şi legume în regim en-detail. Comisarul-şef al CJPC Gorj, Mădălin Giurcău, spune că în perioada iulie – septembrie, activitatea privind vânzarea fructelor şi a legumelor proaspete din pieţe s-a concretizat prin efectuarea a 12 acţiuni de control. „Am făcut verificări la operatorii economici şi la persoane fizice autorizate, acţiunile de control fiind efectuate în colaborare cu Direcţia Agricolă Gorj şi Serviciul de Metrologie Legală Gorj. Cantitatea totală de produse controlată a fost de 1.806 kilograme, a căror valoare a fost de 5.056 lei. La aceste produse s-au constatat abateri la o cantitate de 120 de kilograme, valoarea acestora fiind de 336 lei”, a declarat şeful Protecţiei Consumatorilor Gorj. În urma controalelor, oamenii legii au întocmit un număr de 10 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat amenzi în valoare de 11.500 de lei. „Principalele deficienţe pentru care s-au aplicat sancţiuni, se refereau la informarea incompletă şi incorectă a consumatorilor, lipsind denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului, neafişarea preţurilor, depozitarea în condiţii necorespunzătoare, indicaţiile mijloacelor de măsurare nu erau lizibile şi la vederea cumpărătorului”, a precizat Mădălin Giurcău. De asemenea, comisarii CJPC Gorj au aplicat amenzi şi pentru lipsa afişării denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului, astfel nerezultând obiectul de activitate al societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here