După sentinţa favorabilă de la Curtea de Apel Craiova, care a stabilit ca Madălin Giurcău să fie repus în funcţia de comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Gorj, şi să îşi primească şi banii pe perioada în care a fost demis din funcţie de ANPC, acesta a luat o decizie şi în legătură cu apartenenţa sa politică.
Giurcău a demisionat ieri seară din UNPR Gorj, înaintându-şi personal demisia la sediul organizaţiei din Târgu-Jiu. Giurcău era simplu membru al UNPR, acesta renunţând de bunăvoie la funcţia de vicepreşedinte al filialei, în momentul în care a fost numit şef la CJPC Gorj. Conducerea UNPR Gorj a luat cunoştinţă de demisia lui Giurcău, conştientă că acesta îşi caută partidul care să îl promoveze politic, înapoi pe funcţie.
A.S.