Giurcău “deratizează” CJPC-ul, din concediu medical

273

IMG_0838Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj va rămâne, la finalul lunii aprilie, fără trei dintre actualii angajaţi. Asta deoarece două dintre salariate, Mihaela Răducanu şi Elena Cojocaru au fost demise din funcţie pe data de 28 martie, de către comisaru-şef Mădălin Giurcău, intrat şi el joi în concediu medical.

Ambele au primit calificativul ,,nesatisfăcător” pentru activitatea prestată în 2011, Giurcău băgându-le pe amândouă în preaviz, cu încetarea activităţii la finalul lunii aprilie. Chiar dacă Rodica Braia va lua locul lui Giurcău, în interimat, noul comisar-şef nu poate întoarce decizia fostului şef, cele două salariate urmând să anuleze probabil decizia în instanţa de judecată, din postura de şomere.

Cu contractul de muncă desfăcut, ca urmare şi a sesizărilor făcute de propriii subordonaţi, comisaru-şef al CJPC Gorj, Mădălin Giurcău a luat decizia să cureţe instituţia de o parte dintre angajaţi. Cel puţin aşa se vede, de dincolo de porţile CJPC Gorj, gestul lui Giurcău, de a elimina din unitate două dintre salariatele care şi-au petrecut două luni din 2012 în concediu medical. Este vorba despre Mihaela Răducan, fostul comisar-şef al CJPC înainte de Giurcău, şi Elena Cojocaru, pentru care demisul le-a pregătit o “surpriză”. Giurcău le-a oferit astfel, pe 28 martie, celor două calificativele de “nesatisfăcător” pentru activitatea prestată de salariate în perioada 8 iulie 2011-31 decembrie 2011, calificativ care echivalează de fapt o mare parte din anul trecut. Alături de calificative cele două au primit şi decizia de eliberare din funcţii şi intrarea în preaviz. Salariatelor le încetează astfel contractul de muncă cu începere din 30 aprilie.

De ce s-a răzbunat Giurcău?

Giurcău a refuzat joi să îşi explice gestul faţă de cele două salariate care i-au făcut însă ceva necazuri pe timpul mandatului său, asta dacă ne gândim că, timp de două luni, în 2012, ambele au stat acasă în medical, ele revenind la muncă cu începere din 1 martie. Mai mult, unul dintre cei 10 comisari a fost şi el în concediu, dar de paternitate, astfel că CJPC-ul a funcţionat cu 7 salariaţi. Tot cu şapte va funcţiona şi din 30 aprilie, Giurcău fiind destituit, dar în concediu medical, iar cele două, după cum se prezintă acum lucrurile, ar putea fi în afara instituţiei dar încercând să îşi facă dreptate la instanţă. Asta pentru că decizia lui Giurcău nu poate fi anulată decât de instanţa de judecată, iar tot comisarul-şef ar trebui să ofere calificative şi pentru primele trei luni din anul în curs.

Braia, cu Manţog la ANPC

În timp ce CJPC Gorj era joi în fierbere, Rodica Braia şi-a luat liber pentru o deplasare la ANPC pentru numirea în funcţia lui Giurcău. Braia ar urma să preia din 2 aprilie postul lui Giurcău, asta şi pentru că UNPR-ul a numit-o pe funcţie. Se vehiculează că alături de Braia, la Bucureşti a fost prezent şi Ionel Manţog, în calitate de reprezentant al UNPR, care s-a declarat deja oficial un duşman al lui Giurcău. Manţog cunoaşte de altfel drumul spre ANPC deoarece în 2010 ar fi însoţit-o pentru numirea în funcţie la sediul acestei instituţii din capitală şi pe Mihaela Răducan, susţinută atunci pe funcţie de PDL. Atunci Manţog era în PDL, dar acum pune în funcţii şefii stabiliţi de UNPR. De altfel, Manţog are timp berechet să facă asta deoarece este în concediu medical la locul de muncă, Complexul Energetic Turceni.

De ce se bate lumea pe CJPC?!

După nebunia apărută într-o instituţie, la prima vedere banală, ne întrebăm de ce se înghesuie lumea sau îşi dă la gioale pentru Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj? Care este astfel motivul pentru care cineva vrea să controleze o instituţie de control, care ar trebui să fie pusă în slujba consumatorilor? Deţinătorii de firme din Gorj, “călcaţi” de comisarii CJPC ştiu cu siguranţă măcar o parte din răspuns.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here