Giordan Watson a debutat în naţionala României

531

Fostul conducător de joc al Energiei, americanul Giordan Watson, şi-a făcut debutul sub tricolor.
Cu toate acestea, echipa condusă de Marcel Țenter a pierdut şi al doilea meci susținut în compania Braziliei. Rezultatul partidei de luni a fost de 96-50. Alături de Watson, pe parchet şi-au făcut apariţia şi doi baschetbalşti ai Energiei din sezonul trecut, Baris Aktas şi Adrian Guțoaia. Foştii jucători ai trupei din Gorj au început partida titulari alături de Iulian Orbeanu și Alex Olah.
Pe parcursul confruntării au mai intrat: Mihai Paul, Malcolm Armstead, Vlad Corpodean, Rolland Torok, Bogdan Țîbîrnă și Cătălin Baciu. Din delegația României a făcut parte și Octavian Popa Calotă, jucător neutilizat în acest meci.
Giordan nu a avut o evoluţie impresionantă la primul joc pentru România, reuşind doar 8 puncte și 3 pase decisive. Cel mai bun marcator al confruntării a fost starul brazilian Nene. Pe lângă 4 recuperări, acesta a pus pe tabelă şi 22 puncte.
Tricolorii vor petrece următoarea perioadă la Cheile Grădiștei, unde au programate meciuri test în compania Ciprului, după care se vor deplasa la Cluj-Napoca, acolo unde vor participa la un turneu amical.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here