Ginecologii de la Tg Cărbunești, judecați pentru câte două șpăgi

219

Cei trei medici ginecologi de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, arestați la începutul anului pentru luare de mită, au fost trimiși în judecată de procurori, din rechizitoriul înaintat către Tribunalul Gorj reieșind că aceștia au condiționat actul medical la cel puțin două paciente, una dintre acestea fiind asistentă la o farmacie. Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, medicii ginecologi Dana Uțupanu și Aurelian Dobran, precum și medicul anestezist Grigore Dinu, obișnuiau să primească sume de bani de la paciente, aceștia declarând pe parcursul cercetărilor că banii reprezentau mulțumirea oferită după reușita unei operații de cezariană.
Anchetatorii susțin că medicul Dana Uțupanu a fost cea care în 9 ianuarie i-a spus unei paciente că prețul pentru o operație de cezariană este de 1900 de lei, ei urmând să îi revină 800 de lei, medicului Dobran 900 de lei, iar anestezistului 200 de lei. Pacienta care urma să nască și-a anunțat soțul despre pretențiile medicilor, iar acesta a încercat să facă rost de bani, nereușind să strângă toată suma. Conform rechizitoriului, bărbatul s-a sfătuit atunci cu un cumnat al său, preot, care i-a spus că cel mai bine ar fi să meargă la Poliție și Parchet pentru a spune despre situația prin care trece. Bărbatul s-a adresat ulterior IPJ Gorj și Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care și-a declinat competența în favoarea Parchetului Curții de Apel Craiova, în scurt timp fiind organizat un flagrant cu suma de 1900 de lei, bancnotele fiind marcate de anchetatori cu cerneală fluorescentă.
Pe parcursul discuțiilor pe care soțul gravidei le-a avut cu medicii, dar și cu alte paciente gravide din salon, anchetatorii au aflat că și o asistentă la o farmacie a oferit sume de bani pentru a primi îngrijire medicală la naștere, la fel ca și restul pacientelor, discuțiile dintre acestea axându-se pe sumele „corecte” care trebuiau date cadrelor medicale.Cei trei medici au negat că ar fi condiționat actul medical de primirea banilor, însă anchetatorii susțin în rechizitoriu că pacientele lor își făceau griji în permanență în privința sumelor pe care trebuiau să le ofere și în schimbul cărora așteptau să primească asistența medicală de care aveau nevoie.
Prin rechizitoriul respectiv, medicul Dana Uțupanu, cea care a solicitat banii de la pacienta al cărei soț a făcut autodenunțul, a fost trimisă în judecată pentru câte două fapte de luare de mită și instigare la dare de mită, anchetatorii probând că aceasta a mai cerut și primit bani și de la soțul unei alte paciente. Bărbatul în cauză a menționat pe parcursul cercetărilor că el a oferit cu câte 100 de lei mai puțin decât i se ceruse, întrucât nu dispunea de toți banii pretinși de medicul Uțupanu.
De asemenea, și medicul Aurelian Dobran, șef al secției Obstetrică Ginecologie, dar și anestezistul Grigore Dinu au fost trimiși în judecată pentru câte două fapte de luare de mită, ei fiind acuzați că au condiționat actul medical de primirea unor sume de bani. În plus, la dosar există declarații și ale altor paciente care au mărturisit că au dat bani pentru a fi îngrijite medical, însă afirmațiile lor nu au putut fi probate de către anchetatori, procurorul de caz dispunând neînceperea urmăririi penale pentru fiecare situație în parte.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here