Formaţia Gilortul Târgu Cărbuneşti şi-a câştigat dreptul de a evolua în eşalonul terţ la începutul noului sezon competiţional, iar trupa gorjeană a depus şi garanţia financiară necesară pentru participarea în noul sezon al Ligii 3, în valoare de 20.000 de lei. Termenul limită pentru înscriere în ediţia 2019/2020, era stabilit pentru luni, 15 iulie, însă Federaţia Română de Fotbal a hotărât să-l prelungească pentru încă trei zile, dorind să le dea încă un răgaz cluburilor care au drept să participe în acest campionat. Competiţia va începe pe 23 august şi se va încheia pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu faţă de ediţia recent încheiată. Campionatul va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului şi vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 şi 13 din fiecare serie a Ligii 3, şi o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.
TURUL CAMPIONATULUI
Etapa 1 – 24 august 2019
Etapa a 2-a – 31 august 2019
Etapa a 3-a – 07 septembrie 2019
Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019
Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019
Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019
Etapa a 7-a – 05 octombrie 2019
Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019
Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019
Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019
Etapa a 11-a – 02 noiembrie 2019
Etapa a 12-a – 09 noiembrie 2019
Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019
Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019
Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019
RETURUL CAMPIONATULUI
Etapa a 16-a – 07 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 02 mai 2020
Etapa a 26-a – 06 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 09 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020
Meci cu Tractorul Cetate
Formaţia pregătită de Octavian Iordache a stabilit şi primul amical al verii. Gilortul va juca pe teren propriu sâmbătă, 20 iulie, împotriva echipei doljene Tractorul Cetate. Adversara cărbuneştenilor este preferată, se pare, de trupele gorjene în această perioadă de pregătire. Tractorul a învins-o pe Pandurii la Târgu-Jiu, cu 2-1, într-un meci amical disputat pe terenul sintetic, dar a fost zdrobită de Energeticianul, tot într-o partidă-test, scor 6-0. Meciul dintre Gilortul şi Tractorul se va juca pe Stadionul ,,Cristinel Răducanu”, începând cu ora 18.00.
Prunariu: ,,Promovarea, un rezultat de mare valoare”
Preşedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, a salutat accederea Gilortului în eşalonul terţ şi este convins că formaţia din Târgu Cărbuneşti va fi susţinută şi de Consiliul Judeţean. Şeful fotbalului mic din Gorj a declarat că echipa poate să se menţină ani buni la acest nivel.
,,Este un rezultat de mare valoare. După Internaţional Băleşti avem din nou o echipă de Liga 3. Sper să găsească resursele financiare de a se menţine în această divizie, iar eu voi face lobby în Consiliul Judeţean pentru a accesa fonduri şi de acolo, şi pentru a susţine această activitate, pentru că este echipa noastră a judeţului Gorj şi trebuie menţinută cât mai mult în Liga 3. Cât timp vor avea resurse financiare şi vor aduce jucători de valoare cred că vor face faţă cu succes, dar nu e simplu. Internaţional Băleşti, la finalul turului, risca să se retragă, ori noi am sprijinit-o şi a reuşit măcar să termine campionatul. Sunt sigur că Consiliul Judeţean îi va sprijini şi pe cei de la Gilortul”, a declarat Prunariu. Gilortul nu a reuşit, deocamdată, achiziţii spectaculoase, dar formaţia s-a întărit cu 7-8 juniori. La Cărbuneşti sunt aşteptaţi şi 3-4 fotbalişti ,,copţi”, care au mai evoluat cel puţin la nivelul Ligii a treia.
Cătălin Pasăre