Una dintre formaţiile din Gorj care evoluează în Liga 3, Gilortul Târgu Cărbuneşti, a evoluat miercuri într-o partidă test cu o altă echipă din judeţ. Formaţia lui Alex Stoica s-a deplasat la Țicleni, unde a dat piept cu Petrolul. Deşi oaspeţii au condus la pauză, după o reuşită a lui Ionuț Gîlcescu (25), meciul s-a terminat la egalitate. Andrei Constantin a adus egalarea pentru gazde în minutul 76, din penalti. ,,Partida a fost la discreția echipei noastre. Băieții noștri au exersat traseele de joc pregătite la antrenamente, iar în prima repriză au ratat 6-7 ocazii mari de gol. Mitanul secund a avut o desfășurare similară, jucătorii noștri irosind ocazii cu seninătate din preajma porții adverse. Ratările aveau să se răzbune, iar la una din puținele acțiuni ofensive ale gazdelor, un fundaș al Gilortului a comis fault în suprafața de pedeapsă și gazdele au reușit golul egalizator de la punctul cu var”, au transmis reprezentanţii clubului din Liga 3 pe pagina oficială de facebook a echipei. Gilortul va juca următorul meci de pregătire împotriva formației Minerul Costești. Partida se va desfășura pe terenul sintetic din Zăvoi (Râmnicu Vâlcea), sâmbătă, 26 februarie, începând cu ora 11.00. Cele două echipe s-au întâlnit şi săptămâna trecută, când gorjenii au învins cu 4-1.
Gilortul în meciul de la Țicleni: Constantinescu (74′ Voinea) – Dogaru, Cuțitoiu (74′ Safta), Gheorghe, Almăjanu – Duriță, Avrămescu (74′ Boboc) – Bucur (74′ Chirică), Dănăricu (46′ Căldăraru), Ciutică – Gîlcescu (46′ Cornicioiu).
Cătălin Pasăre