Gigel Capotă, mire a patra oară

1520

Directorul economic al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Gigel Gheorghe Capotă, și-a depus, luna această, iar actele în vederea căsătoriei la Primăria Bumbești-Jiu. Capotă vrea să se căsătorească astfel a patra oară, asta după ce ultimul mariaj cu Elena s-a terminat anul trecut, în decembrie viitorul mire fiind chiar protagonistul unui accidet rutier care a avut loc pe raza comunei Bălești, în timp ce conducea mașina noii sale iubite. Amorezul nu a dus-o însă pe posesoarea mașinii la altar ci a revenit la fosta nevastă, deși a împărțit cu aceasta chiar și bunurile obținute în destrămata căsătorie.
Pe data de 12 aprilie, Capotă și-a înregistrat declarația de căsătorie la Primăria Bumbești-Jiu anunțând comunitatea, conform legii, că urmează să o ia de soață a doua oară pe Elena Lărgeanu, mai exact pe fosta sa nevastă.
casatorieTimp de zece zile, cei care aveau ceva de contestat în legătură cu acest mariaj se puteau pronunța, în scris, la sediul autorității locale. Mireasa va fi luată de acasă din Bumbești-Jiu și dusă, iar, la domiciliul soțului de la Crasna.
A.S.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here