Ghiocei înfloriți și temperaturi record la început de an!

967

Stațiile meteo din toată țara au înregistrat temperaturi record în prima, dar și în a doua zi a noul an, în termometre înregistrându-se și 21 de grade Celsius, cum a fost la Curtea de Argeș.

În Gorj au fost, de asemenea, temperaturi demne de perioada Paștelui, asta în ciuda faptului că ne apropiem de „gerul Bobotezei”, ger care începe să devină istorie.
La Apa Neagră au fost 16 grade Celsius, iar în multe alte localități s-au înregistrat temperaturi asemănătoare. În unele gospodării au început să înflorească ghioceii, florile acestora fiind vizitate de albine, lucru nefiresc pentru perioada din an în care ne aflăm. „Am 61 de ani, dar nu am avut niciodată ghiocei înfloriți în această perioadă a anului. Altă dată aveam zăpadă de un metru, era ger, acum nici nu zici că ne aflăm în perioada Crăciunului și a Anului Nou. Parcă suntem la Paști, deși parcă văd că atunci o să ningă. Și mai ciudat mi se pare că sunt albine la ghiocei, deși ele n-au ce să caute în mod normal afară din stup în perioada asta”, a spus o gorjeancă a cărei curte s-a umplut de ghiocei în această perioadă a anului. Prognozele meteo indică temperaturi nefiresc de mari pentru această perioadă până spre sfârșitul săptămânii, de abia de săptămâna viitoare fiind posibilă o revenire la normal a vremii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.