Ghinion teribil! Batin s-a accidentat la debut

419

Atacantul Pandurilor, Paul Batin, va rata ultima etapă din sezonul regulat, dar şi mai multe meciuri din play-out. Deşi vârful de 29 de ani abia şi-a făcut <încălzirea> în alb-albastru, acesta a şi suferit o accidentare gravă în jocul de la Botoşani. “E un jucător care credeam că ne va ajuta în viitorul apropiat, dar, spre neşansa lui, după meci a făcut un control la mână şi deja are o problemă medicală care necesită o pauză de câteva săptămâni bune. A avut o fractură, deja s-a operat, şi 7 zile va sta departe de teren, nici măcar antrenamente nu va face. Apoi va intra treptat în programul echipei şi cred că îl vom avea la dispoziţie după câteva săptămâni. Asta e, la omul sărac nici boii nu trag”, a comentat antrenorul Pandurilor, Flavius Stoican. În aceste condiţii, principala armă de atac a gorjenilor rămâne singurul marcator din 2017, Sergiu Negruţ. “Cu siguranţă, Sergiu Negruţ este un jucător care, până la momentul actual, şi-a făcut datoria. Sigur că îmi doresc mult mai mult de la el, pentru că are capacitatea de a arăta mult mai mult pe teren. Cu siguranţă, e un jucător cu execuţii senzaţionale, dar aş vrea ca execuţiile sale să fie fructificate şi în goluri, pentru că îşi creează oportuniţăţi multe. E un jucător pe care mă bazez”, a mai spus Stoican.

Surugiu revine, fraţii Da Silva încă aşteaptă
Unul dintre titularii obişnuiţi ai gorjenilor, Olivian Surugiu, are şanse mari să fie pe teren la partida cu dinamoviştii. Acesta s-a refăcut după o accidentare şi intră din nou în planurile lui Stoican. “Surugiu va intra în programul normal al echipei, a fost ultima zi în care a stat alături de doctor, sunt şanse mari ca el să fie pe teren. Sper să nu recidiveze problema pe care el a avut-o la un tendon. Sper ca să aibă evoluţii bune pentru că este unul dintre jucătorii în care eu cred foarte mult. Are calitatea să facă diferenţa în anumite momente. Sunt mari şanse să fie pe teren încă din primul minut”, a declarat tehnicianul gorjenilor. Stoican speră ca în play-out să îi poată folosi şi pe Elton şi Erico, despre care a avut numai cuvinte de laudă: “Nu a depins de noi situaţia lor pentru că noi, ca şi club, suntem în insolvenţă şi greu se fac astfel de transferuri. Eu am insistat atât de mult, încât oamenii încearcă şi la momentul acesta ca să îi avem în regulă în ceea ce priveşte play-out-ul. Am semnale că lucrurile vor intra în normal, pentru că avem nevoie de ajutorul lor. Pe lângă faptul că sunt doi jucători care, cu siguranţă, ne vor ajuta, sunt şi două caractere deosebite. Nu este uşor pentru niciun jucător doar să se antreneze şi să nu ştie sigur când va fi, din punct de vedere al actelor, situaţia clară. Ei continuă şi se pregătesc la capacitate maximă, parcă îi şi văd, cu gândul că mâine ar avea un meci. Jos pălăria, pentru aceşti jucători!”
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here