Pandurii Târgu Jiu a pierdut meciul cu Gaz Metan, scor 1-3. Gorjenii au deschis scorul înaintea pauzei din lovitura de pedeapsă transformată de Negruț.
Imediat după pauză Cristi Pustai i-a trimis în teren pe Cristea și Eric, iar elevii săi au început mai puternic și au forțat egalarea, care a venit tocmai în minutul 78. Munteanu a primit o centrare foarte bună de la Eric și a înscris.
Brazilianul Eric și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor cu 6 minute înainte de final cu o execuție superbă de la 25 de metri. Tot Eric a oferit pasa decisivă și la golul din minutul 4 de prelungiri al lui Sikorski.
Pandurii se afundă tot mai mult și acum ocupă locul 6, cu 16 puncte. (A.C.)