Ghid de predare cu ajutorul tehnologiilor digitale pentru profesori

1674

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Fundația EOS România lansează, astăzi, ghidul metodologic pentru profesori „Proiectarea Învățării în Secolul 21”. Evenimentul va fi transmis live, de la ora 10.30, pe pagina de Facebook a ministerului, precum și pe canalul său de Youtube.

Ghidul „Proiectarea Învățării în Secolul 21” pune la dispoziția profesorilor modalități clare și practice de predare a abilităților cu ajutorul tehnologiilor digitale, prin intermediul unui set de lecții Office Mix. Acest set de lecții asigură un proces bazat pe practici de colaborare, menit să ajute profesorii să transforme modul în care proiectează activitățile de învățare la clasă, făcându-le mai atractive și mai reale pentru elevi. De asemenea, prin parcurgerea acestor resurse profesorii pot învăța cum să utilizeze caracteristicile de bază ale pachetului Office 365, inclusiv Microsoft Teams, OneNote, Sway, Microsoft Forms, Office Online și OneDrive. ,,Elaborat de Fundația EOS, documentul reprezintă un real sprijin pentru cadrele didactice în identificarea și exploatarea oportunităților de învățare care formează competențele secolului 21 prin utilizarea tehnologiei digitale. Ghidul metodologic prezintă 6 criterii pentru învățarea în secolul 21: colaborarea, abilitățile de comunicare, construirea cunoștințelor, rezolvarea de probleme din lumea reală și inovarea, folosirea TIC pentru învățare și autoreglarea învățării. Toate aceste criterii sunt, în același timp, competențe importante de care ar trebui să se țină cont în momentul proiectării activităților de învățare folosind tehnologia digitală”, a anunțat MEC.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here