Gheorghiţă: Imunitatea de grup a ajuns la 30-45%

707

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat că, în România, imunitatea de grup este între 30% și 45%, în funcție atât de rată de vaccinare, dar și de numărul celor trecuți prin boala COVID-19. Acest lucru ar explica evoluția favorabilă din punct de vedere epidemiologic. Valeriu Gheorghiță susține că probabil în România sunt de cel puțin două ori până la cinci ori mai multe cazuri de COVID-19 în mod real, oameni care au trecut prin această infecție, dar nu au primit un diagnostic. Gheorghiță a explicat și că unele dintre aceste cazuri fie nu au fost raportate, fie persoanele infectate au făcut o formă asimptomatică a bolii.

Avem peste 55% persoane în vârstă de peste 50 de ani vaccinate în România cu cel puțin o doză. Se suprapune cu procentul persoanelor vulnerabile, al persoanelor care de la această vârstă în sus au și boli cronice în procente destul de ridicate. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm conceptul acesta de imunitate colectivă care se obține ideal și în mod rapid, sigur și eficient prin vaccinare, dar se adaugă și imunitatea obținută prin boală naturală. Î

n momentul de față, avem peste un milion de persoane care sunt raportate cu infecție Sars-Cov-2 și care sunt vindecate. Probabil că sunt de cel puțin două ori până la cinci ori mai multe cazuri în mod real care au trecut prin această infecție și care fie nu au fost diagnosticate, fie nu au fost raportate, fie au făcut infecție asimptomatică așa încât în funcție de acest scenariu de la două până la de cinci ori mai multe cazuri probabil că imunitatea de grup în momentul de față în România este începând de la 30% până la 45%. Acest lucru explică evoluția favorabilă din punct de vedere epidemiologic.„, a declarat Valeriu Gheorghiță la Realitatea Plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.