În condițiile îngrădirii libertății de expresie, relevantă mi se pare poezia cu titlul ,,Ah, de-am fi avut norocul să fim vite”, având în vedere că ele sunt lipsite de graiul articulat, deci necuvântătoare, și de conștiință: ,,De-am fi avut norocul să fim vite,/ n-am fi știut că suntem vite/și ne-am fi simțit bine, poate, ca vite./Ca oameni, avem și conștiința, că suntem oameni,/Dar și conștiința că nu trăim nici măcar ca niște vite./Și-atunci curge prin noi,/Amazonul mâniei și-al revoltei,/vărsându-se tot în oceanul sufletului nostru./Dar răbdăm, și tăcem, și sperăm!”
Gheorghe Dascălu nu se rezumă doar la poezia cu caracter pamfletăresc, deși predomină, dimpotrivă, cultivă cu succes și pastelul, și oda, de asemenea, o serie de poezii sunt dedicate unor poeți, Mihai Eminescu ( “Teiul lui Eminescu”) și Nicolae Labiș sau reînvie mitul Meșterului Manole. Nicolae Labiș aduce un aer proaspăt în lirica românească, stimulând o întreagă generație, dar, din păcate, a avut parte de o viață mult prea scurtă, ingenios exprimată liric de Gheorghe Dascălu: ,,Ai fost, ca-n secetă, un ceas de ploaie,/Ca fulgerul, pe cerul înnorat,/Ca-n noaptea-ntunecată, o văpaie,/Și ca-n iubire, primul sărutat!/ Dar dacă, astăzi, te-ai trezi din moarte,/Și-ai privi ce s-a ales din vis,/În țăndări, lira ți-ai zvârli departe/ Și nu te-ai plânge, ochii, c-ai închis.”
Inventive, prin imaginile poetice, ni se par și poeziile ,,Anatomie kafkiană” și ,,Geometrie kafkiană”. Cea de-a doua poezie începe cu o invocație a celebrilor geometri Thales, Pitagora și Euclid, pentru a veni în ,,veacul nostru insipid”, pentru a îndrepta unele nebunii ale unor figuri geometrice: “Linia dreaptă s-a curbat”; ,,Triunghiul se visează că-i pătrat; ,,Pătratul aiurează cum că-i cerc”; iar „cercul și-a sărit și el din minți”; ,,Punctul morțiș se crede-n Univers/ Că-i cel dintâi din toate celelalte”. ,,Centrul,” ,,cercul” și ,,pătratul” sunt simboluri fundamentale. ,,Punctul ” și ,,Cercul” au proprietăți comune: perfecțiunea, omogenitatea. ,,Cercul” poate simboliza timpul, lumea spirituală, transcendența, cercul cosmic. Asociația cerc-pătrat evocă cuplul cer-pământ. Simbolismul triunghiului se suprapune cu al numărului trei. Triunghiul echilateral simbolizează divinitatea, armonia, proporția. Nu întâmpător, la începutul volumului apare ca un fel de titlu: ,,E țara ca-ntr-un miez de apocalips.”
Închină țării trei poezii: ,,Țara”, ,,Țara de basm”, ,,Țară”. Elaborate cu iscusință, prima conține definiții lirice ale patriei, sfidând tagma poeților patriotarzi.
Dar Gheorghe Dascălu continuă o veche tradiție în cultura universală, începând cu scriitorii antici, ca Hipocrat din Kos, celebru medic grec, care a folosit pentru întâia oară aforismul în denumirea unor precepte medicale, ilustrat în mod strălucit de Rochefoucauld, Blaise Pascal, Schopenhauer, în opera unor scriitori români: I. L. Caragiale, Garabet Ibrăileanu, Lucian Blaga, și dă publicității o carte de aforisme cu titlul ,,Stropi de gând”. Aforismul, sinonim cu ,,adagiu”, ,,apoftegmă”, ,,maximă”, ,,sentință”, este o formulare concisă, lapidară a unei adâncimi de gând, a unui adevăr filosofic. Reținem câteva definiții metaforice ale aforismului: ,,Aforismul este fulgerul minții”; ,,Aforismul este eliberarea fulgerătoare prin expresia lapidară a unui gând tainic ce a zăcut îndelung în mintea ta și te-a chinuit într-un mod plăcut”; ,,Aforismul este o descărcare electrică pe cerul minții incandescente”. Grupate pe indici tematici, volumul cuprinde 265 de pagini. Iată o selecție din aforisme, ,,fulgere ale minții”: ,,Cartea este o piatră pe care se ascute mintea omului”; ,,Iubirea e poezia vieții și viața poeziei”; “ Când omul tace, știe toate limbile”; “ Când hienele sunt luate drept miei, pajiștea pute a hoit” ; ,,Nimeni n-a făcut un rău mai mare omenirii decât omul”; ,,Gradul pozitiv al sincerității este superior gradului superlativ al adulării”; ,,Iubirea este stropul divin din ființa umană”; ,,Idealul este Coloana infinitului”ce trece prin om; ,,Brâncuși a învățat de la poporul român să tacă vorbind (a vedea ,,Masa tăcerii”), iar poporul român a învățat de la Brâncuși să vorbească tăcând”.
Iată și un aforism aparținând lui Arghezi: ,,Nu poți fi porc în viață și înger pe hârtie”.
Chiar dacă este tributar unor influențe din marele Arghezi, din Macedonski, în poezia ,,Vârtejul formelor” (Macedonski, ,,Formele”) sau din Marin Sorescu, originalitatea poetului Gheorghe Dascălu rămâne neștirbită.
Se înrudește cu Arghezi prin valorificarea întregului tezaur lexical, prin virulența limbajului, a verbului, de asemenea, prin materializarea lumii abstracte și dematerializarea lumii concrete și prin asocierea insolită a cuvintelor: ,,zmârc de vorbe”, ,,sfredelul gândurilor”, ,,subsolul sufletului”, ,,conducte ale cuvântului”, ,,barili de tăcere”, ,,jarul rodului”, ,,praf de aur”, ,,jar de gând”, ,,stropi de gând”, ,,gânduri arse”, ,,balele minciunii”, ,,coaja vremii”, ,,rafinăria limbii”, ,,brazdele timpului” etc.
Ce păcat că trebuie să vorbim la trecut despre Gheorghe Dascălu!
Timpul n-a mai avut răbdare, prea devreme l-a răpit dintre noi, prea devreme l-a chemat Pământul și l-a înghițit întunericul!… A trecut ,,de-al lumii hotar” la 24 iulie 2000, în prag de a împlini 62 de ani. ,,Moartea…Ce cutremur psihic și cât mister!” ,,Cred că ultimul gând al omului când moare este că totuși va mai trăi” – sunt aforisme ale lui Gheorghe Dascălu. Dacă timpul ar mai fi avut răbdare, Gheorghe Dascălu, neîndoielnic, s-ar plasa tot în contratimp, săgețile cuvintelor sale ar fi poate mai veninoase, într-o societate în care banul are mare putere, pervertind sufletele oamenilor, o societate în care corupția este similară cu cea de pe timpul fanarioților, o societate în care s-a produs o degringoladă mai în toate domeniile, iar milioane de români s-au expatriat. Nu mai sunt idealuri, iar nonvalorile sunt luate drept valori. Nici poveste de meritocrație atâta timp cât nepotismul e-n floare!
,,Știm cu toții că acumularea peste măsură de bogății este, de cele mai multe ori, un furt camuflat cu multă dibăcie în dauna săracilor” – a afirmat acel scriitor suedez Axel Muthe. El, care s-a luptat toată viața pentru dreptate, adevăr și libertate, pentru educarea elevilor în spiritul unor adevărate valori morale, ar exclama la fel ca vestitul orator roman, Cicero: ,,O, tempora! O, mores!”(lat. O, Timpuri! O, moravuri!)
Dacă destinul i-ar fi fost altul, artileria grea a cuvintelor s-ar năpusti cu forță împotriva acelora care au adus învățământul în sapă de lemn, ar fi martorul unei incredibile degradări a învățământului superior și a școlii doctorale românești, mai ales că, în calitate de slujitor al catedrei, conștiința n-avea ce să-i reproșeze.
Dacă timpul ar fi fost mai îngăduitor cu Gheorghe Dascălu, numărul cărților lui ar fi sporit considerabil, conștient de faptul că ,,Cine scrie cărți nu moare” și ,,Cu cartea omul înfruntă vremelnicia și câștigă o fărâmă de etrnitate”, așa cum se exprimă în cele două aforisme.
Prin întreaga sa activitate, prodigioasă și prestigioasă, ca om al catredei, un adevărat apostol, și talentat scriitor, Gheorghe Dascălu și-a onorat numele, darul sfânt al vieții sale, un nume predestinat: ,,DASCĂLU”.
O încheiere mai potrivită nu poate fi alta decât redarea primelor două strofe din ,,Psalmul marii uitări”: ,,Sunt, Doamne, nicio clipă-n timpul tău,/ Un fir de praf rătăcitor prin hău,/ Un abur între razele de soare,/ Un strop de rouă pe-un întins de zare./ Și totuși, Doamne, ca să mă ivesc/ S-a frământat vecia cu lutul îngeresc,/ Iar lupta lor mi-au dat-o eu s-o lupt,/ Fără răgaz de pace, încovoiat și supt.”
Răzbată în lumea ta de dincolo, cu multe mistere, un pios gând al unui fost coleg:
Iubească-te și Cerul, și Pământul!
Constantin E. Ungureanu
