Gheorghe Bucălăete: “Eu îl consider pe Dian Popescu o glumă proastă a PD-L”

192

Picture 014Liderul PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, a făcut ieri câteva declaraţii dure la adresa şefului încă nevalidat al PNL Gorj, Dian Popescu. Peremistul susţine că cele precizate ar fi de fapt o replică la criticile aduse de liberalul gorjean şefului PRM, Vadim Tudor, dar şi lui personal. Băcălăete a menţionat astfel că în opinia sa, Dian Popescu ar fi de fapt ,,o glumă proastă”.

După atacul deputatului independent, Dan Ilie Morega, la adresa lui Dian Popescu, ieri şi peremistul Gheorghe Bucălăete, prim-vicepreşedinte al PRM Gorj, şi-a trimis săgeţile spre liberalul ales în fruntea PNL, pe 4 septembrie. Asta, ca urma, a unui atac promovat de Dian Popescu, la adresa PRM, şi a liderului Vadim Tudor. ,,Vreau să discut despre un nou personaj apărut pe scena politică gorjeană. Un om care încearcă să iasă cu ceva în evidenţă dar, se pare, că nu are cu ce. Această persoană a apărut, probabil, în urmă cu un an de zile. Eu nu am auzit de acest preşedinte, validat sau nevalidat al PNL, Dian Popescu, care încearcă încontinuu să se facă remarcat în viaţa politică”, a declarat ieri Gheorghe Bucălăete. ,,Noi apreciem membrii PNL cei care au o altfel de calitate decât a lui Dian Popescu. Sunt oameni tineri, educaţi. Am înţeles că el m-a făcut pe mine needucat dar eu sunt mult mai educat decât dumnealui la modul cum a prezentat dânsul lucrurile. M-a acuzat că nu i-aş şti programul dumnealui intern, nici nu mă interesează. Mă interesează caracterul nu programul politic. Omul care nu are nicio activitate decât de a se agăţa de liderul nostru Vadim Tudor. Se agaţă ca un scai, că ar fi extremist, că noi trebuie să dispărem de pe scena politică… Dumnealui nici nu a apărut bine pe scena politică şi deja cere să dispară PRM-ul”, a completat prim-vicepreşedintele PRM Gorj.

Scuze de la Dian

Gheorghe Bucălăete a menţionat apoi că vrea ca Dian Popescu să îşi ceară scuze pentru cele menţionate săptămâna trecută la adresa lui Vadim Tudor, a PRM-ului şi a membrilor organizaţiei judeţene. ,,Eu îl consider pe Dian Popescu o glumă proastă a Partidului Democrat-Liberal făcută membrilor loiali ai Partidului Naţional Liberal. Ar trebui să îşi vadă de treabă. Dacă vrea să discutăm noi ca partid şi dânşii ca partid, vorbesc de membrii loiali ai organizaţiei, ar trebui ca Dian Popescu să îşi ceară scuze faţă de PRM, faţă de Corneliu Vadim Tudor, pentru că nu aşa se poate face o colaborare jignind Partidul România Mare, pe liderul nostru sau membrii organizaţiei”, a conchis Gheorghe Bucălăete.

Validat miercuri

Dian Popescu a refuzat să comenteze cele spuse de Bucălăete. ,,Nu îi răspund, nu îl iau în calcul. Ei rămân nişte scandalagii”, a declarat liderul PNL Gorj în momentul în care a fost întrebat cum comentează declaraţiile prim-vicepreşedintelui PRM. Acesta a menţionat, de asemenea, că miercuri va fi validat preşedinte al PNL Gorj întrunindu-se atunci organismul de conducere al partidului, la centru.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here