Situație neplăcută în satul pe care Statul Român l-a construit în zona Câmpu Mare pentru sinistrații pe care i-a strămutat de la Seciurile, după ce o alunecare masivă de teren a distrus zeci de locuințe ale acestora.
Statul le-a ridicat oamenilor câte două camere, a „amenajat” străzi, adică niște drumuri cel mult pietruite, și le-a introdus și rețea de apă și canalizare. De ceva vreme, din rețeaua de canalizare, prin capace, a început să țâșnească apă, care curge pe unde apucă, de regulă pe drumul de pământ. Gerul de afară face ca ziua apa să scoată aburi și sătenii să se gândească, astfel, la gheizerele pe care le au islandezii. Doar că, la Câmpu Mare apa țâșnește din capacele de la canalizare, nimeni nu știe de unde provine și nici cine o plătește, singurul lucru cert fiind că „izvorul” și-a făcut singur albie și din băltoacele de pe drum se varsă într-un șanț și apoi băltește din nou pe câmpul de la marginea satului. „Mergem cu mașinile pe aici, trecem că nu avem ce face. Norocul că nu e mare și putem înainte. E ca o piscină, dar una care ne-a nenorocit drumul, care și așa era vai de mama lui”, spune un șofer din sat.
Oamenii au venit de la Seciurile aici cu gândul la un trai mai bun, dar acum sunt convinși că lucrurile nu se vor schimba în bine prea curând pentru ei. „Eu cred că e o conductă spartă pe undeva și se infiltrează în canalizare, că rețeaua, din ce știu eu, nu e etanșă perfect. E diferența de nivel față de restul satului și refulează aici, după care se duce pe câmp. Pe noi aici ne-au cam abandonat toți. S-au schimbat partidele, s-au schimbat și primarii, dar noi tot așa am rămas, sinistrați. Acum mai curge și apa pe drum, nu știu ce ar mai fi de zis?” a spus un localnic. Nimeni nu știe de unde provine atâta apă care curge. Inițial, oamenii au crezut că e de la ploi, dar ploile s-au oprit de mult, a și nins între timp prin satul bătut de soartă, dar apa curge în continuare.
„Poate fi și de la ploaie, dar acum nu a mai dat nimic de sus. Ne-au tot promis că repară, dar cine știe când. Acum în niciun caz. Funcțională nu cred că va fi vreodată pentru că la cum s-a lucrat la noi și la cum curge apa nu are cum să fie funcțională. Dacă e spartă conducta și vine apă din pământ vă dați seama că dacă ar face rețeaua de canalizare funcțională toate dejecțiile ar ajunge apoi în pământ, nu în stația de canalizare care e tocmai la Gilort. Sunt bani aruncați pe câmp”, a concluzionat un localnic. Primarul interimar Marius Țârcomnicu spune că aproape în fiecare zi merge și vede și el cum curge apa pe drumul din sat, dar nu găsește încă o soluție pentru că terenurile de acolo aparțin Agenției Domeniilor Statului. Ca să fie ale primăriei aceste pământuri de la bugetul local ar trebui plătite 3,3 milioane lei, bani care nu există. Și, ca urmare, toată lumea ridică neputincioasă din umeri. „Vă rog să mă credeți că în fiecare zi merg acolo. Eu la Câmpu Mare am făcut câteva demersuri pentru a stabili ce putem face cu acele terenuri, noi nefiind proprietari. Am făcut adrese către Prefectură, am făcut tot ce a depins de mine. Avem promisiuni că o rezolvăm, dar trebuie să plătim către ADS ca să putem administra acele terenuri. Acolo conducta la canalizare e băgată, nu e finalizată lucrarea, la final să vedem și dacă funcționează”, a spus primarul interimar.
Gelu Ionescu