Gerea îi vroia pe Videanu şi Manţog în moţiunea PNL

511

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, le-a reproşat, marţi, parlamentarilor Opoziţiei că în moţiunea simplă pe care au iniţiat-o împotriva sa nu i-au menţionat şi pe foştii miniştri ai Economiei care, potrivit lui, “au început să sape la temelia mineritului românesc şi l-au prăbuşit”.

“Stau şi mă întreb de ce în această moţiune n-aţi pomenit şi de ceilalţi, ai dumneavoastră, care au început să sape la temelia mineritului românesc şi l-au prăbuşit. De ce nu pomeniţi de domnul Videanu, de ce nu pomeniţi de domnul Manţog (…), de ce nu pomeniţi de vicepreşedinţii PDL care au condus destinele mineritului în Gorj. Aveţi cumva probleme cu memoria?”, a declarat ministrul în plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit lui Gerea, politica energetică a României se axează pe trei piloni ai politicii energetice a UE, şi anume asigurarea securităţii energetice, competitivitatea şi durabilitatea. “Îndeplinirea acestor deziderate impune transformarea sistemului energetic prin dezvoltarea infrastructurii necesare, ceea ce constituie substanţa unui nou proiect strategic naţional. În acest nou proiect am spus, nu odată, că pilonul principal trebuie să fie asigurarea securităţii energetice din punct de vedere al asigurării surselor de aprovizionare. Ne preocupă, de asemenea, eficienţa energetică şi protecţia mediului, creşterea competitivităţii, dezvoltarea investiţiilor, protecţia consumatorilor de energie, stimularea investiţiilor în producerea de energie regenerabilă, dar nu aşa cum aţi făcut-o cei de la PDL, şi ne preocupă ca România să devină un pol energetic naţional”, a mai declarat ministrul Energiei. Gerea a adăugat însă că alinierea la standardele UE presupune ca în domeniul industriei cărbunelui să nu se mai poată acorda ajutoare de stat, cu excepţia ajutoarelor pentru închiderea şi ecologizarea minelor, urmărindu-se reconversia profesională a personalului care lucrează în acest domeniu. El s-a referit, totodată, la memorandumul aprobat în şedinţa din 25 martie 2015 cu privire la restructurarea, reorganizarea şi eficientizarea Complexului Energetic Oltenia. Ministrul Gerea le-a transmis iniţiatorilor că, după ce a citit moţiunea simplă, a constatat că spiritul vechiului PDL “n-a apus”, iar “demagogia, minciuna şi prefăcătoria domină în continuare spectrul politic”.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.