S-a stins din viaţă excelentul gorjean şi om de cultură George Manoniu, la numai 67 de ani (4 februarie 1945-2iunie 2012), după o boală nefericită şi o scurtă suferinţă. „A căzut” din fiinţă în veşnicie, s-a reîntors în „acasa” Cosmosului, despre care scria cu atâta entuziasm şi bogată informaţie.
A fost mai întâi profesor, tânăr, comunicativ, deşi constant sobru, critic, paideic. Avea pozitivă obsesie a modelului, cultiva, stăpân pe sine, pe uneltele sale, o estetică aplicată existenţei cotidiene, un tip de integrare în real, cu totul specifică, relaţionând altruist, interesul propriu cu cel al apropiaţilor săi, conştient de relevanţa acţiunii sociale şi morale.
Dar cine i-au fost aceşti apropiaţi?
I-au fost îndeobşte scriitorii de la Cenaclul „Columna” (1962-2012), condus de Titu Rădoi, pe care, la recomandarea acestuia îi publica frecvent în „Gazeta Gorjului”, unde se lupta neobosit cu cenzura ca să-şi poată promova ideile, proiectele editoriale de fiecare zi, deschise unui orizont de aşteptare mult mai larg decât directivele P.C.R. Prin urmare, a fost un formator de opinie curajos, înfruntând uneori rigorile dogmatismului ceauşist, de dragul poeziei, prozei, teatrului, eseului, cronicii de film. Căci, datorită dăruirii sale profesionale, spiritului de jertfă, s-a putut forma în Gorj o <<şcoală de literatură>> pe care a şi sprijinit-o oportun, tipărind, ca director al unei instituţii culturale târgujiene, Gorjul literar nr. IV, ori comentându-le opera, în valoroase cronici şi însemnări de lectură, rămase, iată, risipite, prin gazetele trecătoare ca şi dânsul. Incomod, totuşi colocvial, aspru, totuşi generos, cerebral, totuşi sufletist, a căutat idealul. O vreme l-a iubit pe Lucian Blaga, ca student, apoi ca practicant al instrucţiei şcolare. Pe urmă a realizat că familia reprezintă o opţiune la locul ei, căci s-a căsătorit cu o colegă din domeniu şi a dat naştere la doi copii, azi oameni de toată isprava prin Europa. A întreprins o călătorie peste hotare ca pelerin pe la templele şi cetăţile lumii antice (Italia, Grecia, Cipru), de unde s-a întors cu o altă perspectivă filosofică asupra lucrurilor şi fenomenelor, aspect care l-a indrifuit să abordeze obiectul şi faptul cultural-artistic dintr-un unghi, în epocă, dignitar, vertical şi axiologic. Trecând în eternitate, George Manoniu a lăsat în urmă mii de articole, o vocaţie împlinită, o amintire de neuitat, prieteni autentici. Odihnească-se în pace!
ION POPESCU-BRĂDICENI
